Cercuri vicioase. [+18]

Perspectiva lui Siva. (by xSdd.)

De ce zilele de vineri trebuie să fie atât de lungi? Simt cum fiecare minut ce trece se așează lacom pe genele lungi și le îngreunează, obligându-le ca, într-un final, să atingă cearcănele violet-închis, rezultatul a două nopți nedormite.
Azi e, teoretic, ultima zi de lucru. O zi care durează cât trei zile de luni, o zi în care acele minute prețioase până la terminarea programului se scurg cu o zgârcenie nemaiîntâlnită și o zi după care oamenii ca mine, nemâncați și nedormiți de câteva zile, tânjesc după sfântul weekend - zici că e vorba despre un delicvent care speră să mai adulmece încă odată, în semn de sayōnara, cum se zice p-aci prin cartier, sfântul miros al caviarului de la Ritz*. Da, dacă mă întreabă cineva, tot ce are legătura cu Ritz, e sfânt. Înclusiv ghena de gunoi - și ce-aș mai da eu să fiu lângă ghena aia încă odată, era mult mai bine decât în salonul ăsta fără aer conditionat, cu un singur geam, evident, stricat.
Cu un oftat, mi-am pus ustensilele în sertar. Ar trebui să fiu mulțumită că am un loc de muncă, în loc să sper ca Ayaka să dea subit în amnezie și să-mi plătească partea de chirie (Deși mă îndoiesc că o amărâtă de amnezie ar putea-o face să uite că trebuie să plătesc 50 de mii de yeni pe lună sau că-i datorez bani). Ea nu uită nimic când vine vorba de luat. Mai ales bani. De la mine.
- Siva, ai terminat deja? vocea șefului - groasă și total neplăcută auzului - mi-a întrerupt șirul gândurilor. Ah, da, trebuia să-i dau leafa pe azi. Că tot veni vorba de luat.
- Mda, acum, să zicem, 3 ore? i-am răspuns ușor satiric, sperând puțină milă și 10 yeni în plus - sau ore de muncă în minus. Dar mă îndoiesc că, cuvintele mele l-au atins undeva aproape de fund măcar, dapoi la inimă.
- Și-o deschis ăștia de peste drum un salon. Am fo la ei, da chiar nu'ș ce le place așa mult oamenilor.
Ăăă...probabil faptul că îndeplinește condițiile pe care ar trebui să le împlinească un salon decent și aerul condiționat? Plus că-s mai multe geamuri, încă în stare de funcționare. Ah, și patronul nu e de la coada vacii.
Dar binențeles că nu i-am spus asta. Încă aveam nevoie de un loc de muncă și el de-o persoana care să râdă la bancurile lui. Și o astfel de persoana rar găsești. Doar eu râd, sperând să-mi dea o primă. Haha!! Asta a fost buna.
- Nici eu nu știu, șefu, l-am aprobat, încă amânând să-i dau banii.
- E 3 PM, poți să-mi dai banii și să pleci, m-a scurtat el să n-o iau pe arătură și să plec cu banii.
Mi-a trebuit ceva concentrare să nu cedez unui reflex copilăresc și să-i scot limba. Dacă nu mă cunoștea de ceva vreme, nu ar fi știut ce plănuiesc. Data trecută mi-a căutat prin buzunare să vadă dacă i-am dat toți banii. Ce, e vina mea că se plătește prost?! Se pare că, în opinia lui, îhî.
Mi-am luat geanta și am iești din salon. Am strâmbat din nas când au trecut niște oameni pe lângă mine. Am început să mă gândesc dacă ar fi mai bine să ies pe ușa din spate. Fiecare om, animal, hermafrodit, se holbează - prin geam sau direct la tine când ieși. Și, totuși, nu-i condamn. Locul ăsta nu seamănă nici pe departe cu un salon de cosmetică. Doar numele agățat deasupra ușii contrazice lumea, „Cosmetică”. Inspirat, mă întreb de unde i-o venit ideea.
Acum, că s-a terminat prima tură de holbat, o iau repede pe alee - scurtătura mea preferată - să ies din cartierul ăsta în strada principală. Dar că ziua de azi nu a fost destul de lungă și obositoare, a trebuit să mă mai bag și într-un mucos cu pliante, să-i împraștiu prostiile pe toata aleea. Ce naiba cauta ăștia pe o alee? Adica, nimeni nu vine pe aici, doar șobolanii din cartieru cu salonul.
- Scuze, nu am fost atentă și..
- Nu-i nimic. Strâng eu.
Ah, asta a fost tot ce voiam. Normal că n-am mai insistat să-l ajut și am dat să plec.
- Hei, măcar ia asta, mi-a tăiat el calea dându-mi un pliant. Ce naiba să fac eu cu el? Am hârtie igienica, mulțumesc frumos.
„Caut make-up artist cu experienta pentru xx.
Acccentul trebuie pus pe: 
pregatirea profesionala 
abilitati de comunicare 
talent artistic
Mai multe detalii la: 001 876 xxx xxxx.”
Ah, începe să-mi pară rău că l-am lăsat pe băiat să strângă pliantele singur. Dacă îl ajutam, nu le mai vedea. Chiar am nevoie de postul ăsta.
_____________________________________________
*Hotel de fite din Londra

Wow! E super! Can't wait to see the next part ^^
Prietena ta e talentata,povesteste frumos.
PS: Dar stii ca pe forum cei mai multi nu depasesc 18 ani,nu?

Perspectiva lui Ayaka. (by Denisse.)

- Dați-vă și voi măcar o dată silința! Nu pot să mai suport iar nopți nedormite încercând să fac toate costumele la timp! Sunteți niște oameni pierduți! Baftă pe cont propriu! AFARĂ, TOȚI! Sunteți concediați!
Ies din încăpere de parcă aș fi mâncat ceva foarte iute, în căutarea apei. Fiind, normal, mai preocupată de ardeiul iute din fund decât de drum, m-am ciocnit de cineva, ajungând, binențeles, la un rendez-vous cu pământul.
- Gomennasai.
Mă ridic eu prima și îl ajut și pe el să se ridice. Ce domn sunt. Îmi cer scuze din nou, de parcă l-aș fi dat cu capu de pereți sau i-aș lua bomboana. Mă rog, în cazul meu, a făcut cunoștință cu cimentul cald.
- S-a întâmplat ceva? spune băiatul, continuând să-și curețe hainele. Pari destul de .. nervoasă?
- Tocmai mi-am concediat tot personalul. Niște imbecili, idioți, neîndemânatici, handicapați, buni de nimic. Grrrr.
Îmi pun mâinile în cap și încep să fac ca o disperată, de parcă mi-aș smulge părul din cap. Da, sunt o ciudată și jumătate. El se uita, ciudat de calm, la show-ul meu rezervat pentru psihiatru, când o veni vremea. I mean, hellow! Tocmai te-am trântit, nu cu intenție ce-i drept, pe jos.
- Dar cum de ești așa calm? Tocmai ai căzut din cauza mea, spun scuturându-mi și eu hainele.
- De ce aș fi nervos? zâmbește ușor. Sano Shinya, încântat.
Își întinde mâna spre mine, iar eu mă uit ca proasta la ea. Ce ciudat mod (și direct) de a face cunoștință. Dacă ăsta ar fi un film, următoarea scenă ar fi sexul în baia publică. Dar binențeles că nu e (trist) și nici eu nu sunt tipa aceea outgoing de pe ecran, ci, dimpotrivă, disperata din vecini, care nu știe reacționa la un banal gest - să-i strâng, nu brutal, cum mi-e obiceiul - mâna. Nici măcar nu mai pot să mă țin pe picioare. Ori nervi, ori emoții. După ce mă uit în ochii lui, îi răspund și eu cu jumătate de gură, de parcă aș avea prune în gură.
- Saka Ayaka, la fel. Ăăă, deci nu ești supărat că te-am trântit pe jos?
- Nu, stai liniștită. Încotro te îndreptai, așa plina de nervi?
- Voiam să fac o plimbare prin parc, să uit de muncă și de tot..
Și mă întorc brusc. Mi s-a urcat până peste cap - toți idioții ăia nepricepuți.
- Dar tu? spun într-un fel rușinată.
- Tot spre parc, zâmbii el ușor.
Îl întreb cu un zâmbet tâmp pe față dacă vrea să vină la o plimbare și aprobă din cap că da. În drum spre parc, începem să povestim de tot felul de chestii, de care nimeni altcineva nu ar povesti vreodată - pentru simplul fapt că-s prea plictisitoare pentru a fi menționate. După ce ajungem în parc, ne așezăm pe o bancă și începem să continuăm poveștile despre nimicuri.
- Și... unde lucrezi? întreabă Shinya timid.
- Lucrez... lucram ca designer cu o trupă de oameni imbecili și nepricepuți și proști și grrr.
Îmi las capul în spate, punându-mi mâinile pe ochi, încercând să meditez la ponei roz-bombon cu picațele. Chiar nu mai suportam. Prea mulți imbecili în lumea asta. Shinya îmi ia o mână de pe față și o pune pe piciorul lui și îmi spune că totul va fi bine.
- Da, tare bine a fi. Financiar o duc prost pentru că colega mea de apartament nu poate plăti jumătatea ei, cu personalul de la atelierul meu o duc și mai prost De fapt, o duc prost cu toate chestiile posibile și imposibile de pe lumea asta.
- Nu poate fi așa rău. Ce zici de o colaborare? spunea jucându-se cu degetele mele.
- Ce ... fel de colaborare? întreb confuză rău de tot.
- În design. Am nevoie de cineva cu care să fac un contract pe o perioadă mai lungă, dar nu am găsit pe cineva care s-ar pricepe la design și să se comporte si frumos cu oamenii.
Mi-a citit oare gândurile? E exact ce căutam. Mă uit la el și îi zâmbesc.
- Desigur. Chiar căutam un asemenea post. Dar sper că nu ai un personal la fel de încuiat ca al meu.
- Nu, nu. Sunt foarte de treabă. Toți.
*beep beep*
- Ah, e al meu, spuse Shinya.
După ce termină de vorbit la telefon, se ridică îngrijorat și îmi spune cu o oarecare tristețe în voce că trebuie să plece.
- Scuze că plec așa repede. Un prieten are niște probleme, spuse repede.
- Sigur, înțeleg, dar cum rămâne cu colaborarea? spun cu o ultimă speranță în glas, să-l fac să stea mai mult.
- Ăă, trece-ți numărul aici și o să te sun eu când am timp.
Îmi întinde telefonul lui, eu îmi trec numărul de telefon și îi dau înapoi telefonul. Se aproprie de mine încet și mă pupă pe obraz. Am roșit automat, e clar.
- B-bye, mai vorbim., spune rapid și se îndepărtează de mine.
- Bye, spun sec.
Mă îndrept și eu în direcția opusă, spre casă.

wow chiar imi place cum scire prietena ta.

abia astept nextul