Decodul.

o revenire ciudată, aș putea zice. dar da, știu că așa e.. mă gândeam să mai postez un fan-fic ce de curând l-am început și aștept părerile voastre ^_^ . deci.. lectură plăcută, cum se zice.


Part 1.

Aud bătăi. Câteva sunete ca din surdină apoi nimic. Negru în fața ochilor dar ca prin ceață, zăresc o lumină. Murisem în acel moment, însă nu mai știam deloc motivul în care ajunsesem la asta. Cineva mă salvase în acea clipă, nu-l văzusem, nu știam absolut nimic... doar vocea blândă și atât de tandră o auzisem. Am simțit ceva în mine ca o înțepătură, dar una dureroasă, căzând iar în prada morții.
Mă trezesc într-o încăpere întunecată dar rafinată, în stil victorian sau poate gothic, în unele colțuri fiind lumânări aprinse și un miros dulceag de trandafiri dar și înțepător de sânge. Îmi plimb ochii în fiecare direcție apoi mi-o opresc asupra unui bărbat. Înalt, bine-făcut, cu părul lung și negru, ușor ondulat. Avea un chip atât de alb, o piele atât de fină ce-mi doream în acea clipă să-l ating. Ochii îi erau de un albastru pătrunzător, ce-mi dădea senzația că privește în mine, sau prin mine.. am încercat cu greu să-mi stăpânesc gândurile acestea deșarte, spunându-mi că e o ființă atât de minunată, doar prin ținuta ce mă fermecase. El îmi știa toate gândurile ceea ce-l determină să-mi zâmbească tare blând, iar în următorul moment păși spre mine.
- Cum te simți? întrebă atât de blând, atât de calm atât de... dar m-am oprit brusc din a-i mai analiza orice fel de detaliu, căci mi se părea absurd la un moment dat. Nu i-am răspuns, am tăcut și l-am privit atât de atentă. El însă îmi zâmbi la fel, mă enerva dar îmi și plăcea tot ce vedeam la el, dar nu eram conștientă de ce.
- Mă bucur să știu că în sfârșit te-ai trezit și ești bine. Ți-am pregătit pe scaun cu ce să te schimbi. Te aștept jos! mă privește cu aceeași blândețe și dispăru în acel moment. Dar unde? Cum era posibil? - îmi tot repetam aceste întrebări prin minte apoi mă ridic din pat. Trec delicat cu vârful degetelor peste materialul rochiei apoi mă îmbrac cu acel material fin, cu modele florale și fără să mai stau pe gânduri, am ieșit din cameră. Vroiam să știu cine era acel domn, ce dorea de la mine, ce-mi făcuse defapt, vroiam să știu tot. El însă mă aștepta jos, exact după cum îmi spusese. Am coborât grațios scările și-l priveam îndelung.. iar el la fel. Privea acea tânără cu un ten la fel de alb ca al său, de parcă ar fi fost o stafie, cu ochii albaștri și sticloși, dar atât de frumoși, cu părul lung și roșu precum focul Iadului, buclele perfecte căzându-i delicat pe gât și umerii golași.
- Ce doriți? întreb fără nici o reținere, nu fusesem deloc educată așa cum trebuia. Eram o sărăntoacă, fără studii, absolut nimic. Fusesem crescută de o familie oarecare dintr-un sătuc sărăcăcios, ce încercaseră să mă învețe ce este acela bun simț. Eu nu prea aveam în acel moment, căci acel bărbat ce-mi părea pe moment atât de atrăgător, nu știam ce dorea sau ce gândea, îmi puteam imagina orice lucru oribil. El însă mă privea la fel de blând ca acum câteva clipe și își duse mâinile la spate.
- Bună seara. Te rog, vino! înclină capul în fața mea. Am rămas surprinsă dar la fel de precaută și am pășit încet către el. Ne-am îndreptat către un salon imens, unul atât de mare, atât de rafinat și foarte pretențios încât fiecare pas pe care-l făceam, aveam senzația că voi strica absolut totul în jurul meu. Mi-a explicat de ce mă primise la el, deși ezitase pe moment un detaliu, lucru ce mă făcuse tare curioasă dar făcea în așa fel încât să uit să-l întreb. Îmi oferise căminul său, o slujbă în imensa lui casă... apreciam într-adevăr ce-mi oferise, deși nu știam deloc motivul adevărat pentru care făcuse asta. Părea totul atât de simplu. Un alt lucru care mă enerva la el, deși îmi plăcea misterul ce-l emana..
Soția lui, era o femeie ce la prima vedere era atât de perfectă, de parcă ar fi fost din basmele pentru copii, ce fermeca pe oricine. O femeie aproape la fel de înaltă precum el, un păr mai negru decât bezna Infernului. Amândoi erau atât de albi, atât de perfecți încât orice ființă ar fi făcut absolut orice pentru a obține fericirea din partea lor , chiar și un mic zâmbet sau un simplu ”mulțumesc”. Mă făceau să mă simt atât de inferioară lor dar totodată atât de mândră pentru faptul ridicol că-mi erau stăpâni în momentul de față.
Le-am aflat numele când pe la măreața reședință veneau fel de fel de persoane importante ce în îndelungul anilor nu credeam că-i voi întâlni - numele lor era van Denberg. Aveau să-mi dea același nume, dar am refuzat. Îmi plăcea al meu: Claire Schmidt, o simplă fată ce peste noapte avea să fie sub tutela unor mari personalități din acea țară, dintr-un motiv necunoscut. Domnul van Denberg îmi ascundea în clipele în care-i ceream acea socoteală pentru tot, acel mic detaliu pe care-l ezitase cu înverșunare să mi-l zică. Poate ar fi avut dreptate să-mi ascundă, m-aș fi speriat teribil. De multe ori primeam replica ”unele întrebări nu au răspuns” de-a lungul perioadei în care îi slujeam pe soții van Denberg, mai mult din partea lui decât a ei. Doamna era o femeie rafinată, dar pe cât de firavă era pe atât de șireată. Eram clar convinsă că domnul îi știa acea latură dar mă înșelasem amarnic. Era îndrăgostit, prea îndrăgostit. Mă scârbea dar îmi plăcea totodată, un sentiment ce nici acum nu-l pot înțelege. Deși doamna mă ajutase cu studiile, primeam tot felul de jigniri la adresa mea pentru lucruri banale ce nu aveau chiar nici o semnificație, însă rar din partea ei ci mai mult din partea studenților cu venit și importanță mare, precum van Denberg. Memorasem fiecare replică, fiecare silabă în parte, deși picam mereu ființa rea și fără scrupule, cea care n-are suflet și inimă. Chiar așa era... n-aveam nici suflet, nici inimă.


Hope you like it.

Heyooo

Sunt Ritsuka,si`mi pare bine sa te cunosc ...!!!~

So, ador cum ai descris ficul
Ai niste expresii fff frumoase,iar descrierea pe care o faci e superba plus ca este cam misterios ....



Deabea astept sa aflu mai multe detalii despre ce se intampla cu Claire in acea noua fam

Spor la scris in continuare

Ja ne& cum se zice NEXT !!!

pfffff~~~~~~~~~~~
Il ador!
Citind fic'ul mi se facea pielea de gaina!
Pff...vreau neaparat un next! E misterios si are ceva anume fic'ul tau! Ca ma captat!
Pff...
oricum, inceputul imi place foarte mult! E interesant! si capitiv!
In plus mai lasat in suspans! Nu'i corect
Si vreau sa aflu mai multe info despre fic, daca se poate...
adica, ce gen va fi
Apropo, daca ai poze cu personaje, nu ezita sa le postezi
Vreau next te rog! :

Hey Yoko!!! Super fic-ul!!! Vreau next!!!! Sper ca ai avut grija de Miku si mai ai

bunăăă tuturoor ! *hugs* îmi pare bine să te cunosc Ritsuka și vă mulțumesc tuturor pentru comentarii. ^.^ bine Nana, dacă dorești poze cu personajele, desigur că le voi posta. și da Bea, am avut grijă de Miku și voi avea în continuare grijă de el ! :3
și Nana, sincer.. când m-am apucat să-l scriu nu-mi venise momentan ideea cum îl voi continua sau ceva asemănător xDD, dar cred că va fi clasicul romantism, dramă/acțiune evident și fantasy. ^_^ dar vreau să fie ceva mai 'deosebit', adică încerc să compun acțiunea mai diferită decât cea clasică în care cei doi se îndrăgostesc și ajung să fie pe veci împreună. va fi altfel ! *laugh*

Part 2.
Deși pe parcursul secolelor îmi slujeam dragii stăpâni, până când aveam de gând să găsesc un motiv câtuși de stupid dar destul de temeinic ca să pot pleca. Domnul van Denberg, sau mai simplu Arthur îmi afirmase într-o bună zi că nu eram un simplu om, ci vampir. Știam asta, simțurile mi se dezvoltaseră complet, lucru ce acum mă încânta căci el nu-mi mai putea citi gândurile și nu mai putea să afle așa ușor unele lucruri despre mine. Mă încânta nespus de mult. În această perioadă am suportat jignirile tuturor doar prin faptul că proveneam dintr-o familie așa săracă și nu v-oi avea niciodată puterea de a fi o mare personalitate precum soții van Denberg. Mă enervau, mă scoteau din minți acele cuvinte ce chiar mă răneau, deși învățasem de la domnul Arthur să nu cedez presiunilor, să-mi păstrez calmul, să am mintea limpede și mereu să acționez cu cap. Făceam asta doar de aparențe când venea vorba de așa ceva, dar atunci când ajungeam să mă închid în cuibușorul meu, mă dezlănțuiam. Îmi venea chiar să-i omor pe domnul Arthur și doamna Anette la furia ce mă cuprindea, ce-mi întunecau mințile. Dar nu aveam să renunț.
Într-o seară, când serveam tot ce trebuia la o masă festivă în acel salon imens și atât de elegant ce mă fermecase de prima dată și chiar așa rămase pentru mine, o mare familie venise din partea lui Arthur. O doamnă mai în vârstă, o domnișoară tinerică și un domn cam de aceeași vârstă la care părea Arthur. Era la fel de înalt, probabil cu mult mai atrăgător decât domnul van Denberg. Era Lord. Asta mă fascinase de prima dată, însă el nu era vampir ca și mine sau ca Arthur și Anette. Era demon, un demon ce-și fixase privirea întunecată asupra mea. Chiar și domnul Arthur observase asta, deși nu-i plăcea deloc acea atracție dintre noi. Îl simțisem, lucru ce mă făcea și mai fericită.. dar nu știu din ce motiv. Totul avea să se întâmple în acea noapte, o mică scânteie dintre noi, eu și Fernand von Hassel. Acel blond cu ochii negri și atât de pătrunzători, care încerca a-mi face curte prin diferite cuvinte siropoase, ce într-un fel mă încălzeau, iar altele erau prea ... în exces.
Cel mai mult m-a surprins faptul că am fost invitată la masă cu toate acele mari personalități, bineînțeles alături de Fernand. M-am simțit specială atunci, mai ales că majoritatea privirilor masculine erau ațintite asupra mea.. chiar și cea a lui Arthur. Nu-i citeam în ochii albaștri ura sau un sentiment asemănător, ci mai degrabă un fel de.. invidie? Dar nu asupra mea, ci a partenerului meu blond din acea seară. Eu și Arthur ne-am privit îndelung, Anette a observat acea clipă dintre noi doi și mă cutremura acea amenințare din ochii ei din acea seară. Nu l-am mai privit de atunci, nu că mi-ar fi fost frică de Anette ci prin simplul fapt că nu-l credeam atât de special pentru mine. Doream ceva nou, iar totul începea cu Fernand. Îmi propusesem să demonstrez tuturor, chiar dacă provin dintr-o familie săracă, am să fac ceva cu eternitatea mea până la urmă.
În ziua următoare, când afară se pornise o furtună ruptă ca din Infern, venise Lordul Fernand la casa soților van Denberg. Eu eram ocupată cu slujirea lor, ordonam absolut totul. Purtam de data aceasta o rochie vișinie, tot în stilul gothic căci în acea casă nimeni nu avea dreptul la o altă ținută decât numai așa. Acea culoare scotea în evidență pielea albă ca de mort, poate prea albă iar buclele roșii ca focul Iadului se răsfirau gingașe pe gât și umeri. Lordul m-a privit îndelung, poate chiar prea mult... într-un fel m-am intimidat, iar într-altul nu. Când am întâlnit privirea otrăvită a Anettei, am susținut-o iar Fernand rupse totul dintre noi două, învitându-mă la nu știu ce bal. Nu prinsesem exact ideea, tema balului sau cine ar mai fi fost invitat, doar am acceptat pentru a nu mai fi în preajma doamnei van Denberg în acea seară.
- Trebuie să plece! spuse parcă înțepată Anette către soțul ei care tot îi privea lung pe cei doi ”porumbei”.
- Cine? se uită confuz Arthur către Anette, de parcă ar fi căzut din plop. Pe ea o enerva mult partea distrasă a soțului ei față de sluga lor, Claire. Deja ochii săi căprui prinseseră o nuanță de un roșu aprins, de parcă ar fi fost demonică. Atunci Arthur se întoarse imediat spre ea și partea surprinzătoare, o apucase de gât. Îi cunoscuse gândurile, nu i-ar fi permis astfel de ieșiri din gelozie, el nu-și permisese în eternitatea lui de când se căsătorise cu ea, să aibe o altă aventură.
- Ce vrei să faci? se uită speriată Anette la el, culoarea ochilor ei revenind la cea obișnuită.
- Știi că nu-ți permit ieșirile astea! îi spuse pe un ton grav, unul ce-o speria complet pe ea. Îi dădu drumul și se întoarse pe călcăie, pornind către Lordul Fernand și servitoarea Claire.
Ce-i drept, doamna van Denberg rămase pentru a nu știu câta oară surprinsă de gestul lui, deși era conștientă că nu-i suporta ieșirile acestea. L-am privit pe Arthur cu coada ochiului, el nu mă slăbea deloc din priviri, dar nici eu. Nu mă lăsam mai prejos decât el, apreciam faptul că-mi oferise un cămin și o slujbă, dar nu-l obligasem cu absolut nimic. Nu-i cerusem nimic, nici ajutorul atunci când eram pe moarte, nici faptul că mă adusese cu el într-o altă țară. Când îmi nenoroceam mintea cu astfel de gânduri, de multe ori eram pornită pe el, de multe ori eram revoltată și nu-mi păsa de statutul său în societate, de statutul din acea casă, dacă trebuia să-l respect sau nu. Nu mă interesa și eram în stare de absolut orice.

Hope you like it.

acum, voi înșira personajele pentru Nana(Heny, right?), momentan căci vor mai apărea personaje:

Claire: https://i.servimg.com/u/f41/15/11/05/93/38de5b10.jpg (eu o ador pe tipa aceasta)
Arthur: https://i.servimg.com/u/f41/15/11/05/93/0356f310.jpg
Anette: https://i.servimg.com/u/f41/15/11/05/93/viktor12.jpg
Fernand: https://i.servimg.com/u/f41/15/11/05/93/tumblr57.jpg

wooow... personajele sunt superbe, o ador pe claire si arthur!
Nexul e superb! I love it!

Mersi pentru poze! Si da, ma cheama Heny!

Deabia astept sa aflu mai multe informatii!

Imi place la nebunie, ca e cu vampiri! Si nu stiu, fic'ul tau...e ...hmm...misterios...nu stiu cum sa iti explic...pur si simplu cand citesc ma scutura frigurile si as vrea din ce in ce mai mult sa aflu....
dar pe cand ii si mai interesant...tu ce faci? Ma lasi in suspans...pfff nu'i bine asa ca pune next
aishiteru si spor la scris

Hellow

^0^`
Deci...: ce personaje super ai ~


Dupa : ideea ficului e superba si pare originala si sper sa o continui

Si, din cate s'au precizat in al doilea capitol ..ar trebui sa inteleg ca Arthur si Claire se vor indragosti si alea alea?



Sper sa vi cu next repede pentru ca ne ti pe toti in suspans, deci
FIE`Ti MILA DE NOI SI PUNE NEXT REPEDE !!!


Aaa da. Vroiam sa mai zic ceva insa acuma pur si simplu nu`mi sare pe limba.

Oricum, Next ! *___*

Din moment ce nu ai postat pana acuma am sa iti mut fic'ul in arhiva!