A new start and a new end !

Ei, Heni... Sunt cam zombie acum, deci imi pare rau, insa o sa postez maine next'ul - dat fiind ca nici nu este scris-


XD

ok! Nu'i stres!
Apoi pe maine

Bye bye kissu

back back back...desi nu mi'a iesit cine stie ce si pffff... Scuze, dar nu l'am continuat tot. Adica mnah...

In primu rand vreau sa'ti zic ca m'ai omorat cu comm'ul tau

Doamne, Doamne... Credeam ca no sa fie ''mister'' ce persoana a intalnit Ritsuka

Oricum... Afli acum, daca tot un mister ti'a ramas.
Citire placuta!


Capitolul 19
Schimbari... Part 2

Dupa cativa pasi medii ajunsesem in fata usii trenului.
Asteptam in liniste ca usa sa se deschida lasand ca secundele sa treaca, iar usa neclintindu'se.
„ La dracu! Ce naiba-i cu usa asta? ”, incep sa apas, ca o nebuna, pe butonul verde a acesteia, ce permitea deschiderea usii, insa nimic.
„ Haide! Haide! Haideee! ”
- Ritsu! Nu merge. Hai la cealalta usa!
Ne indreptam catre prima usa, a ultimului vagon, unde ne aflam, insa nimic: si aceasta era inchisa.
Dupa multe apasari dementiale, pe acel buton, ne-am dat seama ca trenul se pune in miscare.
„ O nu! Ce?! Nu!!! ”
Nobu rasufla, neajutorat, in dreapta mea:
- Eh! Asta este! Am ramas fara tren, deci il asteptam pe urmatorul. Ce situatie...
Il privesc cu o fata de om nevinovat, dupa care ne intoarcem indreptandu-ne spre un loc unde ne putem aseza.
Dupa vreo trei pasi, corpurile ne fura oprite de un strigat din spate:
- Nobu!
Ne intoarcem sincronizati dand ochii, la cativa metri departare, cu o persoana „ tremenda”.
Un tip, imbracat complet in negru, cu niste bocanci rockeresti, curele largi si lanturi ce-i atarnau la pantaloni, cu freza colorata, punk si alte zeci de accesorii, isi indrepta corpul in directia noastra, mai specific a lui Nobu, ca de mine habar nu avea.
In tot acest timp il studiasem, pana cand ma trezisem la realitate auzind vocea lui Nobu.
- Hei, Miru! Ce faci?
- Bine. Veneam acasa. Tu ce faci aici? Nu trebuia sa fi pe tren deja?
Nobu il privi facand o moaca incendiata:
- Pai, am pierdut trenul pentru ca nu s-au deschis usile.
Miru, amicul lui Nobu, incepu sa rada la auzitele acestuia, dupa care imi penetra ochii cu o privire nu tocmai placuta.
Corpul imi devine putin agitat, nestiind ce sa fac.
„ La dracu! De ce ma priveste asa? Hai, Ritsu, nu te agita! Expira, inspira! Huh, huh! ”, incep sa ma sustin pe mine insami si sa fiu cat mai calma, deloc agitata.
- Ce copil prostanac!- ii raspunde acesta lui Nobu, in timp ce calm isi aprindea un fir de tigara.
Nobu deveni-se aburit si deranjat de cicaleala prietenului sau.
- Hei, ce vrei sa spui? Ti se pare ca-s copil? Ba de loc! Tu, batranule!
Raman amutita, socata si mirata, de acea conversatie dintre cei doi, pana cand ii intrerup cu un stranut.
- Noroc!, imi spuse Nobu intorcandu-si privirea spre mine, cea ce facu si prietenul lui.
Stanjenita de situatie, ma inrosesc putin, imi las capul in jos si zic:
- Mersi!
- Cine-i tipa?, intreba tipul, Miru, scurt si la obiect.
„ Ma chema '' tipa''! Boh! Chiar asa antipatica ii sunt, de nu poate fi putin politicos? Putea da intrebe si el ''Cine'i fata aceasta?'' ...sau... Ce stiu eu... ”, din nou, imi opresc gandirea exploziva si imi ciulesc urechile catre cei doi:
- Ea este Ritsuka!
Prietenul misterios a lui Nobu, mai trase un fum, dupa care ma atintii din nou cu ochii:
- Asta-i tipa aia Ritsuka?
„ Tipa aia Ritsuka?! Cum isi permite cioflengarul asta de tip bestial sa vorbeasca asa de mine? Sa vada el cand i-oi pocni o bricheta in cap, s-or rupe toate venele fetei! ”, imi las gandirea mea bogata intr-o camaruta izolata a creierului si il privesc, putin timida, facand o expresie plouata la cuvintele ce le auzisem.
- Nu este '' tipa aia Ritsuka ''. Este doar Ritsuka!- spuse Nobu.
- Imi pare bine sa te cunosc., ma bag si eu in conversatie, nestiind de faptele mele ce urmau sa aibe loc.
Era un moment penibil si putin trist, cu multi aburi ce ar fi trebuit sa-mi iasa de pe urechi: nici bine nu ma vazu-se Miru si deja ma privea amenintator.
Simteam, oarecum, o dezamagire in suflet.
- Miru!- imi raspunse acesta sec.
Incerc sa dau aerul dezamagitor, de acesta intalnire esuata, la o parte si sa par nepasatoare.
Nobu ne privi, pana cand Miru se indrepta spre o banca.
- Veniti?, ne striga din fata.
Ajunsi in rand cu el, ma asez in capatul bancii, iar Miru la 20 de centimetri departare.
- Hei, Miru! Da-te mai incolo., ii spuse Nobu ce se afla in picioare in fata noastra.
- Ai inca jumate de metru spatiu pe banca. Aseaza-te si tu pe unde poti.
„ Ce copil '' masochit''! ”
-... Sa-mi manci piticii!, ii spuse Nobu, la care replica bufnisem de ras, atintind privirea amandurora spre mine.
- Scuzati!, le raspund rusinata.
Nobu ma privi inapoi darundu-mi un zambet copilaros si dulceag, in timp ce Miru avea un zambet sec, ce ma facea sa ma simt din ce in ce mai ''nedorita ''.
Stateam toti trei, la capatul peronului, asteptand trenul ''zeu'' si sperand, ca de data aceasta, sa plece cu noi in el.

Yuuupyy yuuupyyy yuuupyyyyy
Deci era Nobu! Haaa…am ghicit! Soo…ce premiu primesc? Eee?eee??
Sii moooaamaa, imi si imaginezi cum apasai butonu ala ca o descreierata

Si Faza pe care a spus’o Nobu:
- Eh! Asta este! Am ramas fara tren, deci il asteptam pe urmatorul. Ce situatie...
Cat ma distreaza pare asa nepasator, ceva gen :L’am pierdut! Eh ce conteaza, vine urmatorul! Da’l naibi! Mai avem vreme!:

Ce tam-tam face Ritsu pentru ca Miru zicea „tipa” pff pur si simplu ma distreaza
Si aww...nu stiu de ce, dar Miru asta, imi aminteste de Shinichi Okazakii din animeul Nana, dar nu stiu de ce


- Imi pare bine sa te cunosc., ma bag si eu in conversatie, nestiind de faptele mele ce urmau sa aibe loc.
[…]
- Miru!- imi raspunse acesta sec.
Ce rece pare Miru la faza asta!


„ Ce copil '' masochit''! ”
-... Sa-mi manci piticii!, ii spuse Nobu, la care replica bufnisem de ras, atintind privirea amandurora spre mine.
- Scuzati!, le raspund rusinata.
Gata, faza asta rupe tot! prea tare, cat am ras cand am citit, dar imediat mi’a trecut tot rasu cand am citit asta:
Nobu ma privi inapoi darundu-mi un zambet copilaros si dulceag, in timp ce Miru avea un zambet sec, ce ma facea sa ma simt din ce in ce mai ''nedorita ''.
Pff Miru asta! Ce naiba are? Hmm....
Si OMG! Ce tare ar fi sa mai stati inca o tura pe’acolo
Apoi serios, zeul tren si’ar bate joc de voi!
Pff ce fain next

Deabia astept urmatorul!
Spor la scris!
Kissu kissu hugs aishiteru!

si pune next ca ma ti aici in suspans



Edit:

Deci daca mai apare MIRU in next'urile urmatoare sa sti ca, cand scriu MIKU ma refer la MIRU!
Pff deja a 3'a oara dau edit ca sa corectez in loc de Miru scriam Miku baka de yo
Dar cand am scris nici macar nu am observat! Pff
Nah prin urmare daca vezi Miku scris, vroia sa fie Miru

hellow heniii

Am uitat sa mentionez ca Miru este celalalt tip, cu care'l vazuse pe Nobu, prima oara.- tipu ala cu paru verde si brunet daca iti aduci aminte-

Si sincer... Nu stiu de ce mereu personajele seamana cu cele din Nana, pentru ca eu am alta sursa de inspiratie



Si nu'i nimic daca o sa scri Miku in loc de Miru

Scuze de greseli si citire placuta!


Capitolul 20
Evadarea...


- Nu este nimic. Cred ca am cam exagerat cu aceea fraza., imi raspunse Nobu incercand sa ma faca sa nu ma simt stanjenita.
Il privesc, timida, privindu-l direct in ochi. Simteam cum pupilele imi licareau si incepeau sa mi se umezeasca, pana cand mi-am despartit privirea de cea a lui.
„ Anuntam ca trenul pentru Bistone ajunge pe peronul 26. Opreste in toate statiile exceptand...”, se auzi o voce neutra din statia garii.
Ne indreptam, toti trei, privirile in directia, din care se facea trenul slab vizibil.
„ Da! In sfarsit! Era si timpul! ”
Miru se ridica domol, oprit pe loc pentru cateva secunde, ridicandu-si pantalonii, ce dadeau sa cada, si aranjandu-si curelele ce ii acopereau, pe post de accesorii.
- Mergem?- ma intreba-se Nobu- Sau vrei sa mai astepti inca un tren?
Ma privi, in timp ce se ridica de pe banca, intizandu-si mainile in aer si readucandu-le la loc.
- Nu, mersi.- ii raspund, dupa care ma ridic si eu pasind in urma celor 2.
Ajungand la linia peronului, simtim cum trenul navali sinele reci, iar cum un aer racoros ne navali corpul.
Acesta se opri usor, iar, ca printr-o magie, usa acestuia se deschise.
- Urcati la bord!- spuse Nobu razand.
Miru, urcand primu, schita un zambet pe fata, dupa care ne facu semn sa-l urmam la etaj.
Vagonul era cam pustui. Acest lucru ne-a permis sa ne gasim imediat niste locuri, unde sa ne asezam si sa stam comozi.
Sau cel putin asa credeam ca ar fi fost. Sa fiu sincera, ma simteam putin ''stramta'' in acea situatie. Jumatate de ora mergand cu ei pe tren, plina de suspans, ma simteam deja lesinata si nici macar nu trecu-se un minut de cand ne urcasem pe tren.
„ Bun... Sa-mi reamintesc: cum papucii strabunicii am ajuns eu cu ei 2 ai? Cum???”
- Nobu, ai vorbit cu Axel? A zis ca azi ne intalnim. Fraieru, si-a dat cu capu de oglinda motoretei si si-a rupto.
- Serios?, incepe Nobu sa rada.
„ A spart oglinda cu capu? Ce pampalau. Doamne, cum sa faca asa ceva, ma? ”, incercam sa ma abtin din a bufni in ras.
Pe langa ca ma simteam o sunculita aflata in interiorul unei gogosi, mai auzeam si niste anunturi bomba de credeam ca ma prapadesc. Sau cel putin...pe aproape prapadit.
Lasand conversatia lor la o parte, simtisem cum trenul ''zeu'' se puse in miscare, de data aceasta cu noi in el.
- Se misca! O sa ajungem acasa..., spuse, din nou, Nobu privindu-ma, la care raspuns i-am zambit.
Miru, privindu-ne situatia, navali ca o bomba la mijloc distrugand tacerea ''bisericeasca''.
- Siii... Cum de te-ai bagat in seama cu Nobu?
Il privesc, trezindu-ma la realitate, uimita de intrebare.
- A? Pai... Eu, nu stiu.- ii raspund neavand nici cea mai mica idee ce sa-i raspund.
- A, serios? Bizara situatia.
Imi las capul in jos, inrosindu-ma si incercand sa scot ceva, insa nimic nu-mi venea in cap.
- Iti este simpatic Nobu?
- Hei, Miru...
- In ce sens?- tresar eu cu un aer mai '' nepasator'', daca l'as putea descrie asa.
- Amic... Amici... Mai mult de asta?
- Prieten.- raspund scurt si la subiect, tragand o privire catre Nobu.
- Unde ziceai ca trebuie sa cobori?- se baga si acesta in discutie, incercand sa raceasca apele.
- Nu am spus.- ii raspund eu.
- A! Da? Scuze... Sunt cam ametit in ultima vreme. Mi soooomn- se lungi acesta, cat in vorba atata si in actiunea fizica.
- Nu-i nimic. Oricum...eu trebuie sa cobor la Freshrotond. Voi?
- Doua statii dupa tine, la Frisboin.
- Si totusi...- se rebaga Miru in vorba- ... Ai tupeu ca sa-i spui unui tip ca Nobu ca-ti place aspectul lui...
- Pai, nu prea... Adica, chiar imi place stilul vostru, deci am fost sincera. Si ca sa fiu si mai sincera, nu mi-am imaginat niciodata c-o sa-i zic asa ceva.
Ma privira amandoi lasandu-ma sa ma intreb „ De ce ma privesc asa? N-am zis nimic gresit... Sau da? ”
- Iti place, eh?- intreba Miru.
- Ce?- intreb eu.
- Miru. Termina! Numai baga pile ce nu-s adevarate!- se revolta si Nobu- Ritsuka este o fata de treaba si am devenit prieteni.- zambise scurt.
- Mie mi se pare ca tipa este in limba dupa tine.
„ Ce? Iar m-a chemat tipa? E incredibil tipul asta! ”
La spusele acestuia raman stana de piatra, iar vulcanul din mine dadea sa explodeze.
- Nu este amuzant!
- A, nu? Intreab-o pe ea. Ce tipa s-ar baga asa in seama cu unu pe care nu-l cunoaste?
Nobu ma privi, putin spalacit, nevenindu-i sa creada vorbele spuse de Miru.
Aerul incepea sa se incendieze, iar eu incepeam sa ma simt din ce in ce mai ametita.
- E adevarat, Ritsu?- ma intreba Nobu, in timp ce telefonul meu miraculos, suna.
Ii facusem semn sa astepte permitandu-mi sa raspund la apel.
- Alo? Kira... Unde? Ce? Stai! Vin imediat! Nu va miscati.
Inchid telefonul rasufland greu, dupa care ii privesc pe cei doi.
- Imi pare rau, insa a intervenit ceva. Trebuie sa plec.
Imi iau ghiozdanul repede, salutandu-i pe cei doi, dupa care fug catre cea mai aproape usa a trenului.
Ajunsa jos la usa, ma opresc asteptand ca trenul sa ajungs in urmatoarea statie.
Rasuflu in greu amintindu-mi tot ce se intampla-se mai devreme.
Imi simteam ochii arsi.
La 2 minute de aceasta situatie ajunsesem la urmatoarea statie, unde ma intalnisem cu Kira si Irun, care prin ''coincidenta'' au ajuns sa se rataceasca prin acea zona.

hey heniiii


Aaaa! Nu trebuie sa'ti ceri scuze!!!

Si eu ador Nana... Pacat ca acele personaje nu's reale

Asa... Pai, ma inspir din niste trupe
Hmmmm, si mie'mi place de Miru... Adica nu comportamentu lui fata de Ritsuka, in mare... Aspectul


Si next'ul o sa'l bag diseara, cred... Mai am putin din el de continuat. Sper sa reusesc sa'l termin - lipsa de imaginatie -


Hugs si Tc

Mie imi place si comportamentul dar nu fata de Ritsu da asa, si asteptu si pff


Care personaj din Nana iti place?

si offf <3 deabia astept next

spor la scris! <3 aishiteru kissu kissu

scuze, scuze, scuzeeee!

Nu am prea avut starea de a scrie :TT':
Dar acum am venit cu un next!
Si'mi place Nobu - cat in anime atat si personajul din film - si Nana oo' - cea rock -


Capitolul 21
Nimic schimbat...


Aerul incepea sa poarta timpul inainte facand ca seara sa se apropie cu fiecare secunda pierduta. Stateam pe o banca racoroasa, impreuna cu Kira si Irun, privind sinele pustii si mute, in timp ce o fractiune mica de fior facea simtit in noi frigul ce domina aerul.
- Deci, ca sa inteleg- ma pregatesc sa le fac un rezumat celor doi- ati vrut sa'mi faceti o surpriza venind la mine...
- Da!- spusera cei doi in cor.
-... dar, cand m'ati vazut la gara v'ati ascuns si... m'ati urmarit in liniste!
Cei doi, inca odata, au dat din cap aproband vorbele mele si lasandu'ma sa continui:
- Iar cand am urcat in tren m'ati spionat pe mine si pe cei doi, Nobu si Miru, vazand cum decurge ''misiunea'', pana cand v'ati dat seama ca am cazut intr'un ''puţ" si v'ati decis sa ma scoateti din el ?
Ii privesc pe cei doi incercand sa aflu daca intelesesem bine tot ce am auzit pana acum.Intreaga intamplare mi se parea scoasa dintr-un film cu oameni mai putin intelectuali; imi simteam capul explodand, in timp ce gatul mi se parea ca are tepi in interior, ce-mi ucideau respiratia. Iar acea intamplare... ma ucidea cu totul.
- Nu ai pierdut niciun minim detaliu. Cel putin din cea ce trebuie sa sti.- Kira zambi minuscul.
Imi asez capul in jos, cu mainile imprejurul corpului sprijinite de banca, rasufland, din nou, in sec.
Asta mai imi lipsea: Kira si Irun pe urmele mele, ca doi vanatori ce-si spioneaza pruncul la vanatoare!
- Daca te consoleaza cu ceva, este chiar dragut Nobu!
Imi ridic privirea si o indrept incet spre Kira. Aceasta isi tinu privirea aruncata pe mine. Vazu cum ochii imi erau lacrimati, pana la momentul culminant, cand niste picaturi isi faceau sirul indian, coborand in jos pe obraji.
- Ti se pare ca'mi pasa daca este dragut?- incerc sa fac o fata de nepasatoare.
- Da! Chiar iti pasa- se baga si Irun in seama, incercand sa para un Enstein a dilemei mele.
Imi relas privirea in jos, cu ochii rosi, intregul corp tremurand si ca prin ultim fapt, sufletul imi izbucni in plans.
Stateam acolo, fara o minima idee de cum avea sa'mi continue viata. Pierdusem toate persoanele dragi, lasandu-ma trasa intr'un loc strain, in care m'am pierdut... fara sa mai regasesc drumul de intoarcere.
- Ritsu, totul va fi bine! Ai sa vezi!
Kira si cu Irun ramasera aproape de mine transmitandu-mi caldura lor si facandu-ma sa ma simt protejata.
„ Daca orice moment ar fi magic ca acesta... ”

Ca si prima zi ce trecu'se, asa si urmatoarea veni'se.
Cerul isi prindea aerul de dimineata, decolorandu-si bleumarenul si transformandu-l intr-un albastru pur, simplu si pacific.
Drumul spre gara fu unul si acelas. O mica strada, lunga si dreapta, ce sfarsi cu cladirea medie, in spatele careia se aflau sinele ''magice'', pe care trenul calatorea.
In stanga mea se afla Kira, o floare mica si nepasatoare de viitorul ce-si va avea odata si prezentul.
- Este chiar frumos la tine in zona.
Linistea imi oprea vocea sa'i raspunda. Priveam imaginea statatoare, ce nu se sfia sa se miste, in care se afla si trenul. Oprit in statie, ca si toti ceilalti oameni, ne asteptam randul sa pasim in interiorul acestuia. Toate locurile erau ocupate: nimic gol!
Zambesc in sine gasind un colt liber, al trenului, unde imi trantesc usor geanta pe jos, dupa care ma asez si eu langa aceasta. Kira ma privi, luandu-ma ca exemplu facu si ea la fel, iar dupa aceste minute de silentioase vocea-mi reusi sa sparga tacerea:
- Da! Chiar este frumos acest loc.- imi asez bratele usor pe ''palmele'' genunchilor inchizand ochii si incercand sa adorm.
- Ahm, Ritsu... se uita toata lumea la noi!
- Lasa-i sa priveasca. Oricum, nu au altceva mai bun de facut la ora asta- ii spun molesita- vrei o casca?
Kira ma privi putin, iar dupa doua secunde imi zambi; mereu acel zambet copilaresc si de papusa cel avea ea de cand am cunoscut-o.
- Desigur! Da-mi una! Doar nu crezi ca te las doar pe tine sa asculti muzica intregul drum!
Ii intind mana dandu-i acel dop mic, ce transmitea muzica, dupa care ne lasam amandoua conduse in lumea viselor; unde totul ar putea fi alb si pufos, cu orice emotie transformata intr-o raza de soare ce iti mangaie pielea. Si totusi, nu mereu este asa!
Minutele se scursera, ca si melodiile ce le umpleau, fara sa'si dea seama de consecintele ce urmau sa aibe loc.
- Hei Kira, am ajuns. Ridica-te!
Pe jumatate visatoare- probabil cu gandul la Irun- Kira se ridica din acel „ adapost” care ni-l construisem.
Coboram in graba din tren asezandu-ne gentile pe umeri.
- Ritsu!- ma striga Kira- uita-te in fata!
Imi indrept privirea in acea zona dand ochii cu Miru, ce se afla langa Nobu.
Dupa cateva secunde, in care acestia si-au tras doua vorbe, Nobu isi indrepta privirea spre mine.
Nu era nimic schimbat. Ochii acestuia ma priveau neutru, ca si cum as fi o casa fara culoare.
Momentul fu oprit cand el isi indrepta privirea inainte, intorcandu-mi spatele si lasandu-ma sa-i urmaresc umbra, pana ce disparu-se complet.
Tremuratoare si aproape fara grai imi las privirea cuprinsa de cea a Kirei:
- Kira... Sa terminat!
„ Acel lucru, care nici macar nu incepu-se, se spulbera-se ca o stanca in doua pietre medii, ce la randul lor se sfaramau in sute de bucatele... ”

Ok, nu iti face griji si nu iti cere scuze important e ca ai venit cu next
Aww ce fain Mie de Shin imi place si Nana Osaki

In fine, so:

OMG! soc...ce au facut?
Te’au urmarit! OMG!
Pff Kira cu Irun nu’s normali! nah tare faza

- Ritsu, totul va fi bine! Ai sa vezi!
Kira si cu Irun ramasera aproape de mine transmitandu-mi caldura lor si facandu-ma sa ma simt protejata.
„ Daca orice moment ar fi magic ca acesta... ”
Ce dragut din partea lor

-Da! Chiar este frumos acest loc.- imi asez bratele usor pe ''palmele'' genunchilor inchizand ochii si incercand sa adorm.
- Ahm, Ritsu... se uita toata lumea la noi!
- Lasa-i sa priveasca. Oricum, nu au altceva mai bun de facut la ora asta- ii spun molesita- vrei o casca?

Ce nepasatoare pare aici Ritsu biata Kira era „panicata” ca se uita lumea la voi

Off tuu fat’o! Pur si simplu „mor” cand iti citesc next’urile ador cum descri lucrurile si pff I love it!


- Kira... Sa terminat!
„ Acel lucru, care nici macar nu incepu-se, se spulbera-se ca o stanca in doua pietre medii, ce la randul lor se sfaramau in sute de bucatele... ”

Si totusi ce trist ai incheiat
Dar mi’a placaut
Pff deabia astept nextu

asa ca fie'ti mila de mine si baga next

pff deabia astept next
spor la scris
TC!
Bye bye, kissu kissu

Am venit cu next!

L'am scris acum... Imi cer scuze daca nu este foarte ''atragator'' sau alte chiestii... :TT':

Capitolul 22
Continuarea...

Din acea clipa am stiut ca totul se termina-se. Ma simteam cazuta, in fundul unui ocean, asteptand sa-mi dau ultima rasuflare. Nobu deja ma refuza-se, din acea clipa, cand ma privi fara nici o „ emotie”. Ce avea sa mi se intample? Ma simteam atat de pierduta in solitudine, incat nu-mi mai pasa de nimic.
Trecu-se o zi de cand se intamplase acel dezastru si, intr-adevar, nici dimineata urmatoare nu era diferita de cea anterioara.
Strabat drumul scolii, cu pasi marunti si privirea atintita in pamant, in timp ce muzica imi susotea magia ei.
Ajung in fata scolii unde vad o umbra, mica si subtire, ce se indrepta spre mine.
- 'neata, Kira!- ii zic, din respect, insa cu o voce „ decedata”.
Ma privi angelic luandu-mi corpul in bratele sale si strangandu-ma usor formand o imbratisare.
- 'neata si tie, Ritsu!
Imi elibera corpul, din stransoarea bratelor ei, lasandu-mi sufletul liber. Pasim amandoua, intr-o liniste orbitoare, ajungand in interiorul clasei.
Ca de obicei ma indreptam catre banca mea putrezita, unde-mi petreceam veacul scolar. Nu ma imprietenisem cu prea multi din clasa: trei-sfert din acestia erau copii de bani gata, cu doua fete, numai dupa interes si ce aveau un aer de superioritate. Lucrurile ce le uram cel mai mult! Deci, ca prin urmare, m-am ales cu, maxim, 7 prieteni.
Era un punct in plus pentru mine? Nu prea dadeam importanta la aceste lucruri. In fond, eram diferita de toti.
Profesorul intra-se, in urma noastra, salutand si incepand ora.
Lectiile au decurs plictisitor si fara interes: corpul imi era prezent, dar mintea-mi era plecata intr-o lume paralela de cea reala.
- Ritsu. Hei, Ritsu!- Kira statea, in fata mea, cu telefonul la ureche- Tine-l! Este ceva pentru tine.
Il cuprind in maini ducandu-l la ureche:
- Alo?
- Ritsu! Am nevoie de ajutorul tau!- Irun parea bagat in priza la cat de agitata ii suna vocea- Ne putem intalni in parc dupa ce iesi de la scoala? Nu-i spune Kirei, te rog! Secret, ok? Deci, ne auzim dupa. Nu uita, te astept acolo. Ceau ceau, bana mea in flacari!
In interiorul timpanului imi rasuna ticaitul telefonului, ce tocmai imi fu inchis in nas de catre Irun.
Cu o fata bombardata imi zic „ Ce mandarina a fost asta?”
- Deci, Ritsu... Ce ti-a zis Irun?
Ma trezesc din „ bombardament” si ii inmanez telefonul Kirei:
- Nimic! Mi-a spus ca-i trebuie niste energizant sa-i creasca aripi sa ajunga la tine.
- Ce dragut! As zbura si eu la el!
Kira cazu din nou in vise de indragostiti, pana cand pauza se termina si orele reincepura.
O privesc zambindu-i, bolborosindu-i ceva, dupa care ma asez pe scaun.
Ultimele trei lecti au fost plictisitoare!
Ziua, de scoala, sfarsi-se, iar eu, luandu-mi la revedere de la Kira, m-am indreptat catre parc, unde mi-a zis Irun sa-l intalnesc.
Statea proptit pe o banca privind peisajul parcului. Isi intoarse privirea in directia mea, ce nici nu eram inca intrata in parc, si se ridica brusc:
- Ritsuuu! Ramai acolooo! Vin eu la tineee!- Zbera atintind privirile tuturor.
Cu o moaca seaca imi zic, in minte, „ Ce pinguini ii dau tipului asta! Se crede in jungla, sau ce?”
Veni, intr-un pas grabita, spre mine sarindu-mi „ vulgar” in gat, de parca ar fi vrut sa ma sufoce:
- Ritsu, ce dor mi-a fost de tine!- zbera in gura mare.
- Tu vrei sa ma omori si nu sti cum? Da-mi drumul, ca ma sufoci!
Ranji la maxim cand se desprinse-se de gatul meu lasandu-ma libera:
- Da, da. Scuze!- ma privi fericit, dupa care isi intoarse privirea in spatele meu- Hei, tu! Asteapta!
Se grabi catre acea persoana „ fantoma”.
- Ai sa-mi dai un foc, te rog?
- Da, desigur!- ii raspunse acea persoana, in timp ce-mi intorceam privirea catre ei.
- Mersi- ii raspunse Irun, in timp ce ii luase bricheta din mana- Hei, Ritsu! Am facut rost de foc. Totul e in regula acum.
Privirea imi era atintita in directia celor doi. Nu puteam crede ochilor: acea persoana asaltata de Irun, era Nobu!
Ne priviram pentru cateva secunde indelungate, pana cand Irun ma trase spre ei.
- Uita ce tip de treaba este baiatu asta. Mi-a dat un foc. Nu-i dragut din partea lui?- Irun ne privi, tot zambaret, in timp ce, eu si cu Nobu, aveam niste fete aburita.
- Ritsu!- se auzi o voce din spate- Cum ai putut? Te credeam prietena!
Ne intoarcem, toti trei, privind-o pe Kira infuriata.
„ Ce am facut? Nu inteleg nimic...”
- Iubire- se baga si Irun in seama- Iti pot explica!
- Ce-mi poti explica? Asa ma iubesti tu?- Kira era mai revoltata ca niciodata.
Cei doi au inceput sa se „ certe” dand vina pe mine.
- Ma scuzati, dar... ce se petrece aici?- intreb eu putin confuza si aburita.
- Te vezi cu Irun pe la spatele meu:- spune Kira infuriata.
- Ceee?!- tresar eu, atat si Nobu, in acelasi timp.
- Eu nu ma vad cu el! Mi-a zis sa ne intalnim ca trebuie sa-l ajut cu ceva si sa nu-ti zic tie- ii spun intr-un mod, pe care sincer, nu l-as putea descrie, insa pot sa spun ca aveam o mie de stari in acel moment.
- Este adevarat!- spuse Irun devenind mai serios si daruind un zambet simplu.
Inima Kirei se inmuia si una doua sari la Irun in brate. Isi ceru scuze, ca s-a indoit de mine, imbratisandu-ma si spunandu-mi ca sunt o prietena super, dupa care cei doi s-au luat si au plecat fericiti „ pana la adanci batraneti”.
Rasuflu obosita intorcandu-mi privirea catre Nobu. Eram impietrita in acea situtie. Il priveam si nu stiam ce i-as putea spune.
- Deci, nu esti cu tipul ala, nu?- ma intreba-se el, in final.
- Nu. Este ca un frate mai mare pentru mine. De ce as vrea sa fiu cu el? Oricum, imi cer scuze pentru ace situatie de pe tren.- ii raspund dand sa plang.
- Nu este nimic. Eu...- se opri pentru doua secunde- vreau doar sa stiu: chiar iti plac?
Imi las privirea amutita in jos, fara a-i raspunde.
- Ritsu, sunt eu baiatul acela dupa care ai plans pe tranvai?- vocea ii deveni-se trista si socata de adevarul ce se intelegea din liniste. Ii dau un mic semn din cap, fara a scoate o vorba.
- Imi pare asa de rau, dar eu... Imi trebuie timp sa...- il opresc usor.
Imi ajungeau acele cuvinte. Nu trebuia nimic mai mult ca sa inteleg la cea ce se referea.
Imi ridic usor privirea uitandu-ma drept in ochii lui.
Din cele spuse, aveam o fata de catelus de fiecare data cand il priveam. Acesta sa fie efectul cand privesti persoana care-ti place? Nu prea sunt documentata in aceste chiestii, deci mi-e imposibil sa dau un raspuns corect.
Fata imi era cuprinsa de un rosu spalacit, in bujori. Ochii imi licareau in timp ce cateva lacrimi isi faceau prezenta pe chip.
Ii surad usor si incet:
- Te rog- ii raspund slab- pentru mine este bine asa. Nu-ti face griji! Eu sunt bine. Deci, ca prin urmare am de gand sa merg acasa. Vi si tu?
Nu-mi dadeam seama de unele lucruri ce le spuneam, dar imi era deajuns sa-l pot privi si sa-i vad chipul neprivindu-ma cu acea figura neutra, ca data trecuta. Imi era deajuns...
Ne urcasem amandoi in tranvai pornind spre casa.
Desi era un moment de solitudine in sufletul meu, m-am decis sa ma prefac ca si cum nimi nu s-ar fi intamplat.
Ma privea angelic si zambind, iar eu nu puteam face altceva decat sa-i daruiesc un zambet firav, cu speranta ca acel sentiment de nedescris, ce-l aveam pentru el, avea sa dispara usor in timp.
„ Si pana atunci...trebuie doar sa sper ca ziua de maine va fi mai buna...”

Iuuuiii <3 ai venit cu next! Scuze ca nu ti l'am citit ieri, dar era varame[Dede] la mine sapoi nah...

so:

Doamne faza cu Irun si telefonul era mortala nici macar nu te’a lasat sa scoti un cuvat, ca vorbea in’continuu, zici ca era moara stricata si pe langa asta iti mai inchide si telefonul in nas! OMG!

Hooo maaa! Da Irun asta era bine”bagat” in priza

- Mersi- ii raspunse Irun, in timp ce ii luase bricheta din mana- Hei, Ritsu! Am facut rost de foc. Totul e in regula acum.
Privirea imi era atintita in directia celor doi. Nu puteam crede ochilor: acea persoana asaltata de Irun, era Nobu!
OMG! Ce coincidenta? :hmmm: nu crezi?

Pff Kira...FAT’OOOO! Ai inteles gresit! Pff te legi de viata lui Ritsu si ea nici macar nu era de vina


Offf tu’ Ritsu, nu m’am putut abtine sa nu ma rad la faza asta:
“Cei doi au inceput sa se „ certe” dand vina pe mine.
- Ma scuzati, dar... ce se petrece aici?- intreb eu putin confuza si aburita.”
Cand am citit faza cu „ma scuzati” credeam ca a intrat si Nobu cumva in conversatia asta dar cand am vazut ca TU ai zis asta, pff nu am mai putut de ras
E fost mortala faza...iti sunt prieteni si tu ii iei cu faze de „Ma scuzati, dar ce se petrece aici?” e prea mortala
Sii moooaaamaaa mooaaamaaa...devenise trist pe la sfarsit, dar ce fain ai descris...aww~ I loVe It!

Faza asta mi'a placut la nebunie, cum ai descris! Nu ca Ritsu sufera...biata de ea :
- Imi pare asa de rau, dar eu... Imi trebuie timp sa...- il opresc usor.
Imi ajungeau acele cuvinte. Nu trebuia nimic mai mult ca sa inteleg la cea ce se referea.
Imi ridic usor privirea uitandu-ma drept in ochii lui.
Din cele spuse, aveam o fata de catelus de fiecare data cand il priveam. Acesta sa fie efectul cand privesti persoana care-ti place? Nu prea sunt documentata in aceste chiestii, deci mi-e imposibil sa dau un raspuns corect.
Fata imi era cuprinsa de un rosu spalacit, in bujori. Ochii imi licareau in timp ce cateva lacrimi isi faceau prezenta pe chip.
Ii surad usor si incet:
- Te rog- ii raspund slab- pentru mine este bine asa. Nu-ti face griji! Eu sunt bine. Deci, ca prin urmare am de gand sa merg acasa. Vi si tu?
Nu-mi dadeam seama de unele lucruri ce le spuneam, dar imi era deajuns sa-l pot privi si sa-i vad chipul neprivindu-ma cu acea figura neutra, ca data trecuta. Imi era deajuns...
Ne urcasem amandoi in tranvai pornind spre casa.
Desi era un moment de solitudine in sufletul meu, m-am decis sa ma prefac ca si cum nimi nu s-ar fi intamplat.
Ma privea angelic si zambind, iar eu nu puteam face altceva decat sa-i daruiesc un zambet firav, cu speranta ca acel sentiment de nedescris, ce-l aveam pentru el, avea sa dispara usor in timp.
„ Si pana atunci...trebuie doar sa sper ca ziua de maine va fi mai buna...”



Doamne! Deabia astept continuarea

Spor la scris! kissu kissu, TC

awwww!

Ma bucur enorm ca ti-a placut! Yap.... Comm'urile tale mereu ma fac sa rad,,, imi cer scuze ca l'am facut sad. Sper ca acest capitol sa-si ia revansa cu ceva energie ''nucleara''.
Scuze de greseli si etc... Citire placuta


Capitolul 23
Iesirea... Part 1


Incheiasem acea zi in cel mai crud mod posibil: imi lasasem durerea sa se scurga in singuratate, fara a vorbi cu cineva de cele intamplate.
A doua zi o vigoare matinala imi ridica- se starea de spirit. Nu puteam spune ca eram in prea multe forte, insa incercam sa dau tot cei mai bun din mine ca sa accept situatia. Mergand mai departe era lucrul la care toata lumea s-ar fi gandit. Si chiar speram ca fiecare proverb, ce este purtat din mosi- stramosi, ar fi avut un pic de puritate in cuvintele ce le formau. Era singura cale ca sa lupti... nu pentru cea ce-ti doresti si ai pierdut, insa pentru cea ce ai pierdut si trebuie sa uiti.
Imi incepusem dimineata, in acelas mod monoton, insa cu o particularitate anume: analizasem cu atentie, reflectand gand peste gand, toate intamplarile de care avusesem parte in toate acele luni.
Imi zambisem in sine cu tendinta de a evita acel suspin mohorat, care'l faceam mai mereu.
„ Incepe sa se incalzeasca timpul...”
Privesc cerul, puternic iluminat, vazand cum printre sutele de nori pufosi sedea si soarele asternut pe taramul sau. Incerca sa cuprinda intregul pamant in maretia razelor sale calduroase dand cu piciorul timpului friguros. Acest lucru...ei bine, avea nevoie si acesta de timp ca sa-si indeplineasca complet misiunea.
Orele in aceasta dimineata au decurs destul de repede si fara griji anume.
Şed pe o banca a parcului, unde trebuia sa ma regasesc ieri cu Irun, si astept un cuplu format din doi motocei.
Linistea se desfunda la fiecare minut trecator. Imprejurul parcului devenea aglomerat datorita orei, trecute de pranz, ce semnaliza iesirea scolarilor.
Imi fac spatiu cateva minute sa-mi aranjez castile in urechi si sa pornesc muzica. Imi asez capul in jos, asezandu-mi palmele pe genunchi, si incepand sa fac ritmul rock a melodiei. Imi simteam inima electrocutata de acel ritm ce-mi controla fiecare reactie. Erau clipele ce le adoram cel mai mult: sa ascult muzica ma facea sa ma simt in rai, unde si cel mai diabolic lucru este transformat in ceva angelic.
„ We have to carry on
We have to make it for us...
I never...”
Insa brusc versurile imi fura intrerupte de o atingere vizuala in ochii mei. Imi ridic incet privirea scotand castile din urechi.
- Mai, mai! Ce avem noi aici? Tipa rock albastruie ce se transforma!
Un corp suplu, accesorizat rockeresc ca de obicei, insa de data asta mult mai atragator, mi se adresa fara „ simt de politete”.
„ Ce am facut, Doamne, ca sa ajung mereu in asa situatii? Chiar nu inteleg... Oare ce?...”, imi strabat, indepartatul si grosul, munte a gandurilor diabolesti si de mila ce-mi strabateau natura.
- Asteptam niste amici.- ii raspund cu o voce timida, desi in realitate eram si stresata, la maxim daca as putea spune.
- Foarte ciudat! Mereu te afli unde trebuie sa venim noi.
„ As zice ca voi ma urmariti pe mine...”, fac o fata aiurita, in gand, dand sa scot o fraza ca raspuns. Nu aveam nicio idee de ce i-as putea raspunde. Mintea imi era goala de parca i-ar fi supt cineva inteligenta.
- Coincidenta vietii!- zic imediat.
Ma privi, nesimpatic ca si prima oara, asorbindu-mi aspectul si devorandu-l in analizari.
Dupa aceste secunde se aseza langa mine pe banca:
- Si eu il astept pe Nobu si gasca. Banuiesc ca n-am altceva de facut decat sa-mi tin compania cu tine.- ii aprinse-se o tigara, ce-si extinse fumul in aer.
- Mda... Asa se pare...- ii raspund eu fara vreo idee de subiect.
Linistea se apasa in conversatia noastra pana cand telefonul ii suna:
- Da. Sunt in parc. Langa tipa aia Ritsuka. O sa ne vezi imediat daca te uiti dupa un cap albastru si altu verde.- se opri pentru ceva timp asteptand raspuns de la persoana cealalta de pe fir- Ok! Ne vedeam aici.- si asta a fost tot.
Inchise telefonul bagandu-l in buzunarul blugilor negri patati.
Privesc ceasul vazand daca, nu cumva este doar impresia mea, sau Kira si Irun sunt in intarziere.
- Uffaa!- zic cu voce joasa.
Miru isi intoarce privirea spre mine, vrand sa ridice o spranceana mirat de ''Uffa''-ul meu, insa nu reusi:
- Te-au abandonat amici?- ma intreba-se acesta daruindu-mi un zambet satisfacator.
- Nu. Au niste probleme... tehnice!- ii zic eu ca sa ma scot repede.
„ Serios? Doar asta ai putut sa spui, Ritsuka?... Briosa marina! ”
- Tehnice... daca spui tu!- continua din nou sa soarbe filtrul portocaliu a tigarii.
Privind in departare, conversatia ne fu oprita de catre cateva persoane ce radeau intre ele, Nobu si cu Nami se indreptau in directia bancii noastre. Amandoi, eu si Miru, am ramas acolo asezati in liniste privindu-i cum se indreptau voiosi spre noi.
„ Ce bine le sta impreuna... Sunt asa draguti...”,emotiile incepeau sa-si aibe efectul sub pielea mea, insa imi dadusem o lovitura dura la creier incercand sa nu visez.

YUuuuuuuuuuuuuuuyyyy
Ce'am vazut








…neeeeexxxtttt


moama...nu credeam ca vei veni asa repede cu un next! Dar e bine


so:


Sa trecem la aventurile lui Ritsu si la doza de ras

sii whaaattt?
am ramas putin...bine nah...foarte socata! cand am citi ca tipu era Miru, nu stiu de ce primadata mi'a sarit gandu' la Nobu Dar dupa aia am banuit ca e Miru, iar cand am citit ca e el parca si at. eram socata ma rog

Oricum ma mira faptul ca a intrat asa in vorba, mai ales ca data trecuta nu s'a comportat "ok"
pff mi somn! Vezi, de scriu ceva porcarie sa sti ca de aia fiindca mi somn si nu vad deja tastatura si is "parasuta" ma lasa mintea


Briosa marina! ”-> faza asta a fost mortala cat am ras


si cica Kira cu Irun au probleme tehnice...what the kakat? prea tare si faza aia apoi de ultima parte nici nu mai zic

si vai vai...Kira cu Irun intarzie? cum sa isi permita asa ceva? Hoo maaa ...poate caaaa.... ....mai dau o tura rapida si numa dupa aceea vin si pe biata Ritsu o tin acolo cu Miru...iar acuma apare si Nobu cu Nami...


Erau clipele ce le adoram cel mai mult: sa ascult muzica ma facea sa ma simt in rai, unde si cel mai diabolic lucru este transformat in ceva angelic.

Uneori si eu asa sunt

waah~~au fost unele faze unde asa fain ai descris...faza cu norii..soarele ...aww~ pur si simplu ador cum descrii lucrurile


mi'a placut next'u...mai vreeeeaaaauuuuu

deabia astept urmatorul nextt!

spor la scrsi
kissu kissu
TC.
Oyasumi nasai

Hi!

Yeah, pai Miru are o schimbare radicala de comportament. Nu se inteleg care sunt intentiile lui finale, deci... Scuze daca o sa devi cam confuza. O sa se clarifice totul pe la final
S nu cred ca Irun cu Kira fac...acea tura..daca este cea ce cred eu ca ii.

Oricum, imi pare rau de intarziere. Nu reusisem sa termin continuarea pana ieri, deci n-am putut s'o pun.
sper sa nu fie prea naspa. Imi cer scuze daca este.

Here I come!

Capitolul 23
Iesirea... Part 2


Timpul in care ii priveam se scurse atat de repede, incat, fara sa-mi dau seama, i-am zarit pe cei doi in fata noastra.Era o senzatie ciudata sa ma aflu acolo impreuna cu ei.
Imi reiau aerul normal, pe care-l aveam inainte, si ma incumet sa-i salut pe cei veniti, care la randul lor mi-au raspuns.
- Unde-s ceilalti?- intreba Miru privindu-i.
- Axel a ramas sa cumpere niste energizante, iar ceilalti... sau cam ratacit pe drum.- ii raspunse Nami tragandu-si pachetul de tigari, afara din geanta.
Priveam acea intamplare cu o oarecare senzatie de nesiguranta. Nu mi se parea un lucru foarte adapt sa-l privesc pe Nobu, desi mi-as fi dorit enorm sa o fac.
- Ok, pai... Se pare ca prietenii chiar te-au abandonat!- schimba Miru subiectul privindu-ma cu un zambet siretlic, de parca l-ar fi satisfacut acest lucru.
Ceilalti isi intoarsera privirea spre mine asteptand sa raspund ceva, dat fiind ca nu aveau nici cea mai vaga idee ce se petrece.
- Ti-am spus ca au ceva probleme... O sa vina!- raspund foarte sigura de mine.
Nobu ma privi zambind, in timp ce culoarea ochilor ii capatau o stralucire anume.Simtisem cum ma atingea cu privirea; lucru care ma deranja la culmi pentru ca ma inroseam complet.
Linistea adie din nou intre noi, pana cand zaresc doi motocei din departare. Instant un zambet satisfacut imi apare pe fata:
- Yepiii!- dau sa ma ridic indreptandu-ma spre ei.
Alergam, incet si bucuroasa, ca o fetita ce vroia sa-si imbratiseze parintii intorsi de la munca.
Ajunsa in dreptul lor ii imbratisez usor spunandu-le cu sinceritate:
- Oh, sfanta macaroana! Ce va luat atat?
- Ne pare rau, Ritsu. Autobuzul a avut intarziere.- imi raspunse Kira- Am pierdut multe?- continua privind mai incolo de noi si zarindu-i pe ceilalti trei.
- Da. Ati venit la fix sa ma salvati! Oricum, ar trebui sa mergem sa le spun ca plec.
- Ar fi cel mai politicos.- imi zambi, Irun, frateste.
Kira il privi, la randul ei, zambind, dupa care toti 3 ne-am indreptat catre ceilalti. Ajunsi acolo ne uitam fiecare unu la altu: Eu la Nobu, Irun la Miru si Kira la Nami. Paream ca doua echipe rivale ce-si studiau adversarii.
- Ei sunt Kira si Irun.
Las fraza terminata, necontinuand-o cu alta, in asteptarea ca ceilalti sa faca cunostinta intre ei.
- Ok, pai trebuie sa plec acum.- spun eu.
- Unde?- se baga Irun in seama.
- Ramaneti aici!- vulpoiu Miru isi lansa cuvintele supreme.
- Cu cat suntem mai multi cu atat mai mare este distractia, nu?- il completa-se Nami.
Ii privesc pe cei doi, Kira si Irun, citindu-le privirea: aveau de gand sa accepte oferta lor, iar eu, singura contra 4 sau 5 am fost nevoita sa ma las batuta. Scot un zambet aiurit zicandu-le ca pentru mine este bine si ma asez cu Kira pe banca incepand sa vorbim.
- Hei, imi mai imprumuti bricheta, te rog?- se adresa Irun lui Nobu.
- Chiar ai nevoie sa-ti cumperi una.- ii raspunse acesta razand.
Din acea clipa, fara sa depun efort ca sa-mi dau seama, o prietenie incepu-se sa se lege intre cei din jurul meu: Kira incepu-se sa povesteasca cu Nami, in timp ce eu nu ma sinchiseam sa le intrerup, iar baietii intre ei.
Incepusem sa ma intreb ce ar putea fi mai ciudat de o asa zi. Aerul era putin cam molesitor, lucru ce ma facea sa ma simt inconfortabil.
O durere apasatoare de inima imi cuprinse-se nervii creierului, insa dupa cateva fractiuni de secunde disparu-se. Dintr-o data devenisem putin agitata simtindu-mi capul explodand, iar stomacul ce mi se intorcea pe dos.
" Ce...ce se intampla cu mine? Ma simt asa ciudat... "
Dupa toate aceste stari, ma decisem ca ar fi mai bine sa plec. Fara sa-mi dau seama, de nepolitetea de care am dat dovada, m-am bagat in conversatia Kirei si a lui Nami:
- Kira, eu nu ma simt prea bine. Cred ca ar fi mai ok sa merg acasa.
Cu ochi de catelusi si putin ingrijorata Kira imi raspunse-se bland:
- Vrei sa te conducem, Ritsu? Nu cred ca este prea convenabil sa mergi de una singura. Daca...
-... Hei, nu-ti face griji pentru mine. O sa ajung acasa teafara si nevatamata. Cum am facut'o mereu, nu?- ii zambesc.
Luasem cele 2 fete la imbratisat, Nami spunandu-mi sa am grija si ca ne vedem data viitoare, iar Kira spunandu-mi ca o sa ma sune dupa.Imi inclin capu'n jos de doua ori dand ca raspuns un semn afirmativ, dupa care ma intorc catre baietii grupului.
- Hei, Irun...- probabil era stupid din partea mea, insa nu mi se parea prea important pentru ceilalti ca eu plec, asa ca, in particular, ma adresasem lui- Eu am plecat acasa. Ne auzim maine!- ii salut si pe ceilalti cu un inchin si cu un gest a mainii.
- Ok, Ritsu surioara.- striga acesta slab din spate- Ne auzim maine, nu uita!
„ Ce capsec...”, imi zambesc in sine pornind acel drum catre iesirea parcului.
Gandurile ajunsesera sa-mi invadeze din nou mintea, iar starea de voma sa-mi controleze corpul.
„ Sfanta mandarina...te rog,nu... Te rooog...”, ma opresc langa un copac unde imi vars sufletul lasandu-mi tot ''stricatul'' sa invadeze pamantul.
Terminata aceasta misiune, care din punctul meu de vedere era, dizgustoasa, imi ridic capul incercand sa-mi stabilesc bine corpul pe picioare.
„ De ce? De ce trebuia chiar eu sa vomit? Doamne, parca n-as avea alta treaba mai buna de facut...”, rasuflu in sec luandu-mi un servetel si ducandu-l la gura.
Dupa 2minute aud un strigat, ce se apropia de mine:
- Ritsu! Esti bine?- se apropie atat de repede pana ajunsese in spatele meu- Aaa! Doar un mic incident!- spuse acesta uitandu-se la ''analizele'' lasate de mine.
- Nobu, ce faci aici?- il intreb cu o voce slabita.
- Merg acasa. Imi ti de urat pe drum?- imi zambi dulce.
Il privesc induiosata de acel moment, ce mi se parea special si irepetabil.
- Desigur...- ii raspund daruindu-i un zambet satisfacut de situatie.
„ Din nou cu el...”
Ne pornim la drum usor incepand sa povestim despre ceilalti si cat de repede sau imprietenit intre ei, plus ce-l mai grav lucru care il bantuia pe Nobu: faptul ca Irun ii va cere mereu bricheta. Desigur, era o forma de a glumi. De aceea aceste cuvinte erau spuse cu zambetul pe buze.
Intr-un fel eram atat de bucuroasa sa-mi petrec drumul spre casa cu Nobu. Un lucru pe care nu l'as mai fi putut niciodata sa-l cer sau sa-l gandesc, date fiind ultimele noastre intamplari.
- Irun este un tip foarte de treaba, crede-ma.- ii raspund mandra de el.
Acesta ma privi putin fix:
- Este ceva intre voi doi?
O tuse mi se provoca-se in gat, pana cand ma inrosisem la fata:
- Poftim?! Nu... Irun este cu Kira. Se iubesc motoceii aceia. Nu am nicio treaba cu Irun, inafara ca ne sacaim, unu pe altu, ca doi frati bezmetici.- ii raspund revenindu-mi la normal.
Ma privi zambindu-mi simplu, dupa care-si intoarse privirea in fata noastra.
Ramase asa pentru ceva timp. Acest lucrum trebuie sa recunosc, ca-mi tortura mintea.
Nu aveam nicio cale pentru a descoperi cea ce gandeste el, niciun mod de a-i intelege adevaratele sentimente si nicio sansa de a deveni o fata pe gustul sau.
„ Daca ai sti cat te ador...”
- Ok! Este timpul sa coboram.- imi bruia-se orice gandire trezindu-ma la realitate.
Ne deplasam usor in afara autobuzului conducandu-ne corpurile catre tren.
- Ritsu...te simti bine? Adica, ai vomitat si-mi pari putin palida...- se uita acesta ''traumatizat'' la mine.
- Am mancat ceva, ce cred ca era stricat. Nimic grav!- ii spun optimista.
- Ok, ok! Pentru orice eventualitate sprijina-te de bratul meu, dar nu vomita pe el, te rog.- era gentil cum niciodata nu fuse-se.
Il privesc mirata de gestul sau nobil. Acele cuvinte imi umpleau inima de lacrimi de bucurii. Ii cuprind bratul lasandu-mi privirea in jos, iar cu vocea aproape balbaita ii susur incet:
- Multumesc...
Ne pornisem la drum pana la gara. Secundele si minutele trecusera mai repede ca adierea vantului, acestea inmultindu-se, iar ''despartirea'' noastra sosind.
- Eu...trebuie sa cobor...
- Inteleg. Mersi ca mi-ai tinut de urat! Ai grija...- lasa fraza in suspans.
- Mersi si tie... Bye bye!-ii zambesc usor lasandu-mi umbra in urma ochilor sai.
Ziua trecu-se, iar eu ajungand acasa ma aruncasem in pat scufundandu-ma intr-un somn profund.
Nu stiam daca sunt fericita sau trista, simteam doar un sentiment fara explicatii ce-mi domina intreaga fiinta si toata cauza a acestui fapt era un singur lucru: Nobu!

Aww~ Ce bine ca ai venit cu next

scuze ca nu ti'am lasat com pana acuma, dar de joi nu am mai intrat pe forum
La noi, in Satu Mare, erau zilele orasului-> de vineri pana duminica...sapoi nu am fost on...



so:

SI OMG! cum sa zici ca e naspa? Nu'i adevarat!
Pfff...apropo, sunt moara de obosita asa ca nu las cine stie ce com...

Ajunsi acolo ne uitam fiecare unu la altu: Eu la Nobu, Irun la Miru si Kira la Nami. Paream ca doua echipe rivale ce-si studiau adversarii.
Oh~ Ce mo distrat faza asta


Biata de tine, ce s'a intamplat! Bine ca nu ai lesinat oricum ce dragut din partea lui Nobu! si chiar la timp a aparut i love it!


- Irun este un tip foarte de treaba, crede-ma.- ii raspund mandra de el.
Acesta ma privi putin fix:
- Este ceva intre voi doi?'
hmmm....oare ce'i trece la Nobu prin capusor? so fi gelos?


- Ok, ok! Pentru orice eventualitate sprijina-te de bratul meu, dar nu vomita pe el, te rog.-
la faza asta m'am prapadit de ras, mi'a ridicat, clar, moralul!

sii moooaamaa moooaaammaaa ce frumos ai incheiat acest next

oh~ mai vreeeeeeeaaauuuuuuu......

mooaamaaa deabia astept nextu
spor la scris!
kissu kissu
Take care!

next next next!!!

Scuze de intarziere. Imi trebuie ceva timp ca sa scriu ultimele capitole pentru ca nu am destula inspiratie. Pfff oricum sper sa nu te dezamagesc cu finalul. Gomen nasaaaai!

Capitolul 24
Halucinatie devenita realitate...

- Ritsu, pai... Vreau sa te intreb ceva...
Si iata-ma, din nou, in acest loc.
Ochii sai, micuti si stralucitori, imi emanau o teroare de nedescris, ce-mi ajungea la inima.
Sta asezat usor, pe aceeasi stanca, ce ne-am ales-o ca prietena, ca si data trecuta; si ma intreb daca toate aceste lucruri ce se intampla, ce s-au intamplat si ce se vor mai intampla au un semnificat anume.
~ Dimineata de a doua zi, cand ma trezisem imi simteam capul explodand. Noaptea ce trecuse imi fusese imposibil sa ma mai trezesc, lucru ce ma facut sa visez la infinit. Pacat ca toate amintirile acestora mi s-au sters in clipa in care am deschis ochii, ca si cum acele aventuri ireale nu au existat in constientul meu.
- Mama, ma doare capul de mor! Ai, te rog, o pastila?- suspin in larg si in sec.
- Asta se intampla daca dormi mai mult de zece ore. Iti pregatesc o pastila cu un pahar de apa. Sa nu uiti sa le iei inainte sa pleci.- pasi spre bucatarie luandu-si umbra in urma.
Ii multumisem frumos, dupa care ma pusesem in miscare catre incaperea, unde imi facusem toaleta zilnica. Dura-se vreo treizeci de minute pana iesisem din incapere dandu-mi seama ca trebuie sa ma grabesc. Mintea nu imi suna altceva decat " One Ok Rock- Never Let This Go". Ma simteam blocata intr-o transa fara dezlegare, pana cand, imposibilul devenise posibil si am fost distrata de strigatul mamei:
- Ritsukaaa! Ai de gand sa raspunzi la telefonul acela?
- Eh?- imi ridic capul uitandu-ma, la o mica distanta departata de mine, unde imi era aruncat telefonul, pe pat- Este Kira...-raspund ingandurata- Alo?
- Bonjour, ma banana! Ce faci, tu? V-ati distrat ceva aseara?- vocea perversa ii forma sunetele tipatoare ajungandu-mi in minte.
- Irun! Pinguin focos, nu-mi mai zi banana ca nu sunt banana ta!- pisata la icre, ma dezlantui pe un ton cat de cat calm, insa iritat totodata.
- Ok, ok! Am inteles. Vreti sa tineti secret nebuniile pe care le faceti. Porumbei nebuni ce sunteti!- rase si nimic altceva.
„ O fi baut ceva...sau...poate... A fumat ce nu trebuie?”
"- I-ai zis?- se auzi vocea Kirei pe fundal- Hai motocic. I-ai zis?
- Acum, motocel. Stai! Stai! "
- Ce sa-mi zici?
- A, pai, nimic. Doar ca o sa va asteptam la gara.
- Cum adica '' o sa VA asteptam''?- intreb speriata.
- Pe tine, Nami, Nobu si Miru.- imi spuse acesta explicandu-m dilema ce nu o ''intelegesesm ''- O sa te intalnesti cu ei pe tren. Deci, cred ca ar trebui sa ne vedem cam in 45 de minute, nu?
- Ha? Ce?- rasuflu in sec- De ce ma bagati si pe mine in chiestiile voastre?- rasuflu bosumflata si devenind serioasa.
- Asculta, Ritsu, nu este nimic grav; din contra: noi prieteni si celelalte... Nu privi totul cu ochi rai. Fiecare lucru are o parte buna. Incearca sa vezi si tu asta.
- Da... Ai dreptate. O sa incerc sa o fac. Acum trebuie sa plec, ca sa nu pierd trenul.
- Ok, Ritsu! Va asteptam cu drag. Bai bai!
Inchid telefonul ramanand pentru cateva secunde cu privirea in gol, dupa care tresar luandu-mi ghiozdanul si celelalte lucruri indreptandu-ma spre bucatarie. Infulec pastila, urmata de o inghititura de apa, dupa care o salut pe mama inchizand usa dupa mine.
Ca sa ajung la gara, am fost nevoita sa grabesc pasul. Dupa 10 minute de alergat ajunsesem pe peron, unde era deja ajuns trenul. Ma opresc sa ma uit ca proasta la poarta noua intrebandu-ma in ce vagon ar trebui sa intru.
„ Oare in care sunt ei? ”
- Aici, Ritsuka!
Privesc in urma strigatului, in dreapta mea. La doua usi, departare de mine, se afla Nobu.
Alerg, incet spre el, intrand in interiorul vagonului, dupa care usile acestuia au inceput sa se inchida.
Il privesc pe Nobu salutanu-l si urmandu-l ajungand la Nami si Miru.
- Ceau!- ma fac auzita eu.
- Hei, ceau, Ritsuka. Cum te mai simti?- intreba'se Nami.
- Eh?- pic eu de pe cer.
- Se refera la vomitatul de ieri!- Miru ma privi... ca de obicei.
Bag un zambet aiurit, de om impiedicat:
- Da, da. Scuze, uitasem. Pai, sunt bine acum. Am dormit toata noaptea si ma simt ca noua...cred, adica, faza cu noua; la asta ma refeream, da asa sunt sigura ca sunt bine. Adica... Yah, sunt bine!- ma strofoc eu sa vorbesc, insa in zadar- Ati inteles ceva din ce am zis?- ii intreb, in final, cu o fata de pierzatoare.
- Esti agitata, tipo!- spuse Miru scurt si la obiect,
- Ce? Am un nume, nenea! Poti fi politicos si sa ma chemi '' Ritsuka '' ? Sau te doare limba, t-i-p-u-l-e?- deja ma enervasem, insa ceilalti imi luasera iesirea ca a unui copil bosumflat ce incerca sa se apere.
- Ou! Am facut-o! Doamne...nu trebuia sa zic nimic. Uffa!- imi las capul in jos distrusa de cea ce spusesem mai devreme,
- Ritsu, stai linistita. Miru stie sa frece icrele celorlati si daca o face asa de des inseamna ca ii esti simpatica. Este modul lui de a ''iubi''.- ma linisti-se Nami.
- Nu o asculta ca minte.- spuse Miru.
- Miru, nu o mai cicali pe Ritsu.- se baga si Nobu in seama.
- Si tu ce vrei, copil fara biberon? Numai am lapte la piept sa te hranesc.
- Miru!- se infoaie Nobu.
Eu, ca un copil prostanac, bufnisem in ras.
- De unde tot iei replicile astea?- il intreb, pe Miru, razand.
- De la mama natura.
- Rautacios mai esti!- ii raspunsesem dupa care mi-am intors capul spre Nami si Nobu incepand sa conversez cu ei.
Timpul trecuse, pana ce ne apropiasem de destinatie.
Miru si Nami o luasera in fata, iar eu urmandu-i cu Nobu, in spate.
- Ritsu, vino in acel parc, unde te-am dus in acea zi, dupa ore.- spusese acesta, intr-un mod slab, de parca nu vroia sa fie auzit.
Il privesc ganditoare facandu-i semn, din cap, ca ''Da '', dupa care am coborat si noi din tren.
- Hei, Kira!- o strig ducandu-ma la ea si pupand-o pe obraji.
Aceasta ma imbratisa salutandu-ma:
- Asculta, Ritsu... Am aflat ca Nobu si Nami numai sunt impreuna de ceva zile.
Ochii imi ramasera incremeniti:
- Ce? Cum este posibil?
- Soarta nu i-a pregatit impreuna? Nami are alt prieten, iar Nobu... Ei bine, e singur singurel. Foarte singurel. Foarte!
- Am inteles ca-i SINGUREL!- o privesc suspecta dandu-mi frau liber gandurilor:
„ Cum de nu aflasem aceste lucruri mai devreme? Nobu... Cu siguranta sufera vazand-o pe Nami cu altul... Daca o iube...”
- Hei, ma banana et mon amour, veniti?- Irun ne striga-se.
Susotisem ceva cu Kira, dupa care ne pornisem la drum spre scoala, fara sa am curajul in a-l intreba pe Nobu ceva, despre acel subiect. ~
Si totusi, inima a ramas mereu intr-o stare de confuzie, iar acum aflandu-ma la locul respectiv, parcul, am sansa se dezlanui enigma sau macar ceva de genul...
Privirea acestuia este inca una de copil. Asa frageda si blanda. Cum este posibil sa nu iti placa o asa infatisare?
Simteam cum ochii ma usturau si parca lacrimile imi stateau in ''gat''.
- Ce anume vrei sa ma intrebi?
- Vreau sa-ti spun ca ma gandisem la acea chiestie...cand mi-ai spus ca sunt baiatul de care iti place...
- Nobu, eu...- degeaba. Eram prea distrusa. Nu aveam nimic ca sa-i raspund sau ca sa-l opresc in a mai continua. Ma simteam impietrita.
- Ne cunoastem de putin timp, insa mi-ai cucerit mintea. Nu cred ca iti pot explica prin cuvinte, insa de fiecare data cand zic ceva ajung sa pomenesc si numele tau. Si cred ca as fi cel mai retardat posibil daca as ignora acest lucru! Ca prin urmare, imi pare rau pentru momentele cand te-am facut sa plangi si... vrei sa fi prietena mea?
Ivorul minunilor izbugni-se dand cale libera lacrimilor, ce-mi inundau obrajii.
- Da...- ii soptesc usor.
Se apropie incet spre mine imbratisandu-ma calduros.
- Shhh! Nu plange. Nu s-a intamplat nimic grav.
- Stiu- ii raspund slab- dar nu pot.
„ Cum de sa ajuns ca totul sa se termine asa? Ma simt atata de fericita, insa cu o teama anume...”
Ramasesem pentru cateva clipe bune in acea liniste, ce incepusem sa o ador, dar deodata ne trezisem la realitate:
- Cred ca trebuie sa mergem acasa!- imi zambeste acesta lasandu-ma fara aer.
Aprob din cap si pornim la drum. In timp ce pasii ni se apropiau de tranvai o mana fina si calda mi-o cuprinsese pe a mea facandu-ma sa simt fluturasii ''cupidon'' in corp.


Suntem in drum spre Freshrotond, statia unde trebuie sa cobor.
Ma ridic de pe scaun dand sa-l salut pe Nobu si zicandu-i ca ne vedem maine:
- Ai grija de tine, Nobu...- insa brusc imi oprise mana.
Se ridica, in picioare, apropiindu-se de mine. Inima imi batea, in timp ce el nu facea altceva decat sa zambeasca dulce si fermecator.
- Nobu... Se opreste trenul si eu trebuie sa...
- Te iubesc!- se trase usor spre fata mea furandu-mi un mic sarut.
Ii puteam simti atingerea ce-mi facea corpul sa tremure. Era un sentiment de nedescris, ca si cum timpul se oprise in loc.
Lacrimile incepura sa-mi cada din nou, pe peretii obrajilor, din cauza emotiilor prea puternice lasandu-ma pierduta in acel moment magic. Nu-mi puteam dori un prim sarut atat de bland si calduros, ce-mi mangaia inima si cea mai friguroasa parte a corpului. Incepusem sa ma simt protejata. Vroiam ca acel moment sa nu se mai termine, sa dureze la infinit ca o poveste ce nu are sfarsit.
„ Si eu te iubesc,Nobu... Mereu o voi face...”

„

Kyyaaaaaa in sfarsit neeext’ul mult asteptat

Tu? cum sa ma dezamagesti TU?! ma vrajesti de fiecare data cu descrierile tale, ai un talent foarte bun I love it!

So: sa trecem la nextulet


Dimineata de a doua zi, cand ma trezisem imi simteam capul explodand. Noaptea ce trecuse imi fusese imposibil sa ma mai trezesc, lucru ce ma facut sa visez la infinit. Pacat ca toate amintirile acestora mi s-au sters in clipa in care am deschis ochii, ca si cum acele aventuri ireale nu au existat in constientul meu.

Si eu patesc asa, si urasc asta

- Bonjour, ma banana! Ce faci, tu? V-ati distrat ceva aseara?- vocea perversa ii forma sunetele tipatoare ajungandu-mi in minte.
Ce ma distreaza Kira cu „banana”
Irun! Pinguin focos, nu-mi mai zi banana ca nu sunt banana ta!
OMG! pinguin focos? prea mortala faza

- Da, da. Scuze, uitasem. Pai, sunt bine acum. Am dormit toata noaptea si ma simt ca noua...cred, adica, faza cu noua; la asta ma refeream, da asa sunt sigura ca sunt bine. Adica... Yah, sunt bine"- ma strofoc eu sa vorbesc, insa in zadar- Ati inteles ceva din ce am zis?- ii intreb, in final, cu o fata de pierzatoare.
- Esti agitata, tipo!- spuse Miru scurt si la obiect,

Ti’am mai zis ca imi place de Miru? [ma refer ca personaj]
Si waahh~ Tu’ Ritsu pierduta mai esti! Da nah, se iarta...Era Nobu prin preajma



- Ritsu, stai linistita. Miru stie sa frece icrele celorlati si daca o face asa de des inseamna ca ii esti simpatica. Este modul lui de a ''iubi''.- ma linisti-se Nami.
- Nu o asculta ca minte.- spuse Miru.
Cum ii: uuuhhhlaaalaaaa~~
Si da da Miru, acuma scoate’te

Siiii uite socul din acest next: - Asculta, Ritsu... Am aflat ca Nobu si Nami numai sunt impreuna de ceva zile.
OMG! Am ramas
In sfaaarrssssiiiiit!! Dai pe el Ritsu! Ca acuma ai posibilitatea

Kyyyyyyyyyyyyyyaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa ->
- Ne cunoastem de putin timp, insa mi-ai cucerir mintea. Nu cred ca iti pot explica prin cuvinte, insa de fiecare data cand zic ceva ajung sa pomenesc si numele tau. Si cred ca as fi cel mai retardat posibil daca as ignora acest lucru! Ca prin urmare, imi pare rau pentru momentele cand te-am facut sa plangi si... vrei sa fi prietena mea?
- Da...- ii soptesc usor.
IN SFARSIITT! Haleluiaaa

- Cred ca trebuie sa mergem acasa!- imi zambeste acesta lasandu-ma fara aer.
Serios? TU GLUMESTI CU MINEEE? Acuma te’ai gasit sa mergi acasa?

- Te iubesc!- se trase usor spre fata mea furandu-mi un mic sarut.
„ Si eu te iubesc,Nobu... Mereu o voi face...”
Awww~~ cat de sweet :


Doooamnee Ritssuuuuuu~ Dintre toate capitolele asta mi'a placut cel mai mult! waahhH~~~ mai vreeaaauuuu



apropo, sper ca nu ii "The end" ca si mor


zimi te rog ca nu ii sfarsitul ficului?

ma bucur ca ti'a placut

Pentru inceput imi cer scuze de greselile gramaticale, insa eram super mega obosita atunci. O sa le corectez cat de curand posibil.
Si'ti multumesc pentru fidelitate adica ca'mi citeste mereu next'urile si ca'ti plac


Sincera sa fiu, si pe mine ma atins extrem de mult acest capitol. - suna cam ciudat sa zic asta dar mnah

Si nu inca nu este sfarsitul. Mai 2 capitole si se termina...

Nu stiu cand o sa vin cu next, dar promit sa-l fac cat de cat pe astepte


Hugs si Kissu
Tc !

Hi

Pai tu' fata cum sa nu iti citesc next'urile? le adoooorrrr


si cu greselile, nu'i stres

Apoi nu numa pe tine, chiar a fost cel mai fain si romantic si waahhh~`` ... acest capitol!


si totusii...CEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE???? NUMA 2 CAPITOLE? Dee cee numa atata? mai vreaauu ~
Pff...oricum ma bucur ca inca nu ii "the end" ...but...chiar nu astept "the end"'u asta



Spor la scris! Deabia astept nextu :

Bye bye kissu kissu, take care

Eiii, dupa multa truda, azi am reusit sa termin next-ul.

Capitolul 25
Intim...

Sfarsitul iernii ajunsese. Orasul era cu adevarat plin de caldura primaverii, chiar cu mult de inceputul acesteia.
Si iata-ma din nou aici. Nu, nu ma refer intr-un loc, ci la urmatorul pas al povestii mele. Totul continua-se asa...
Iarna trecuse cu mult, in timp ce primavara isi rasfoia infoisul dezmierdandul si iesind la suprafata acestuia. O gramada de lucruri s-au intamplat pana in momentul actual, insa nu, nu cred ca toate aceste povesti, mai putin interesante, ar fi priite sa fie dezvaluite. In fond, nu era altceva decat o mica dezvoltare a noului meu inceput.
Cine ar fi crezut ca viata poate lua o asa intorsatura zdravana? Ca sa zic cu cuvinte sincere, situatia mea nu putea fi descrisa altfel decat regasirea intr-un abis a inconstientului, blocat in cel mai real vis posibil pe care l-am trait vreodata.
Si stiu ca odata ce lucrurile intre mine si Nobu ajunsesera sa se clarifice, desi ne cunosteam doar de putin timp acum cateva luni, lucrurile aveau sa para cu adevarat armonioase, in ritmul pacii. Poate suna prostesc, dar cateodata puteam simti o mica frustrare in confront cu faptele ce le traiam. Simteam ca am tot ce-mi puteam dori, insa totusi...intr-o mica parte a creierasului meu, simteam ceva ciudat... Era o frica ce nu puteam sa o descriu. Desigur, este cu adevarat ciudat sa te simti trist cand ai persoana mult dorita langa tine.
Insa, faptul ce-mi tortura mintea era... Oare pentru cat timp ar fi fost posibil acest lucru? Se zice ca orice lucru inceput are si un sfarsit.
Eram extrem de constienta de acest fapt. Insa priveam inapoi in mintea trecutului, ce-l avusesem de cand m-am nascut, si vedeam doar durere amarnica. Si daca singurul fapt ca vroiam fericire pentru o perioada mai indelungata era egoism, daca faptul ca vroiam ca Nobu sa fie doar al meu nu insemna altceva decat sa ma gandesc doar la mine, atunci da, eram cu adevarat o egoista. Una cu mai mult bun simt desigur.
- Hei, trezeste-te Ritsuka!- ma atinsese o mingiuta, lipsita de forte particulare, ce-mi ajunsese fix in cap, provocadu-mi o lejera durere.
- Auci!- ridic capul usor de pe banca, plina de semnaturi facute de mine si de Kira.
- Iar ai adormit visand la Nobu?
Ma ridic usor proptindu-mi spatele de scaun si emanand un suras.
- Kira, care este problema ta? Clar nu dormeam, doar imi odihneam ochii si clar nu visam, doar imi lasam imaginatia sa-si deschida portile ''raiului '', ce curand va aduce pacea in clasa asta de nebuni. Care, dupa precizarile mele, nu are vreun leac de vindecare, dar fie de la sine...mereu se merita sa-ti lasi imaginatia sa zboare din copac in copac.
Da... Se vedea clar...tot ce apartinea de mine, intr-un fel sau altul, era schimbat. Si in acele ultime zile, nu puteam sa zic altceva decat ca, eram cu adevarat fericita. Acel sentiment ce-ti provoca fluturasi ''cupidon'', si in cea mai inchisa si stramta crapatura a corpului, ma facea cu adevarat sa visez.
- Iar incepi cu filozofiile tale antice?- ma privi cu o fata revoltata, care-si schimba infatisarea, dupa doua secunde, formand o figura perversa- Ritsuuu...
- Huh?
- Nu cumva?... V-ati contopit iubirea? Eh? Eh?
- Ce?
Kira ma privi cu o fata uluita de mintea mea, ce inca nu era prea dezvoltata ca sa perceapa acele ganduri ''inumane'', despre natura omului, fata de o persoana.
- Chiestea aia intima... Sti tu!-
Sfanta mandarina, Kira! Iar ai baut prea multa apa? Mai goleste-te putin!
Si desigur ca acea conversatie nu dura-se prea mult. Ca de obicei Kira nu-si mai putea da replica, datorita clopotelului, ce o intrerupe-se.
Era ultima ora din acea zi de Vineri, 19 Mai. Scoala avea sa mai dureze cateva zile, respectiv pana pe 1 Iunie, datorita unor examene a celor din ultimul an de liceu.
Desigur ca cea mai mare placere a mea, din acea lectie, a fost faptul ca puteam sa stau linistita, neascultand-o pe Kira cu minunatiile ei. Si daca totusi avea de gand sa-mi arunce biletele, cum obisnuia la inceput de an, eu nu faceam altceva decat sa le prind si sa le arunc in cel mai ascuns loc posibil, ce exista prin apropierea bancii.
Ora parea sa fie vesnica, iar mintea incerca sa strabata cel mai interzis loc posibil... Acele cuvinte, ce-mi formasera o stare de ameteala, ale Kirei. Era prea rusinos! Nu puteam sa ma gandesc la asa ceva. Adica serios vorbind, era Nobu! Si eu!Adica iubind o persoana era ceva important, din perspectiva mea. Si nu era necesar acel..fapt.
„ Yah, trebuie sa fie doar gandirea bolnava a Kirei...”- imi las privirea aruncata pe geam lasand profesorul sa explice si cealalta jumatate de lectie, care mai ramasese.
„ Cu siguranta nici el nu s-ar gandi la asa ceva...”
Un suspin iesi in sec afara. De ce trebuia mereu sa-mi torturez mintea cu ganduri nepotrivite? Ultimele saptamani, petrecute cu Nobu, fusesera minunate. Ma facea cu adevarat sa ma simt inflorita, in timp ce Kira si Irun, cu alti prieteni de-a lui Nobu, roiau in jur decorandu-mi tulpina si petalele cu stralucirea lor divina.
Erau atat de multe lucruri noi, care pana in acel moment, imi pareau doar povesti scrise pentru filme. Descoperisem familia lui Nobu, cu care traia, si din a carei fericire se hranea. Probabil ar bate la oricine gandul la parinti si frati, surori sau bunici, insa nu. La inceput fuse-se putin uluitor sa aflu ca Nobu avea apartamentul sau personal, iar ca mereu cand avea chef isi chema amicii sa stea cu el. Si totusi, nu era acel tip de adolescent, care avand casa la dispozitia lui, isi facea de cap zilnic chiulind, stand doar pe strada sau lasand dezastrul sa-i navaleasca casa.
Din cele spuse de el, familia sa locuia la cativa chilometri buni de locul in care era localizata casa sa, iar din motive scolare fusese nevoit sa se mute in zona capitalei, ca sa poata frecventa acest liceu artistic la care era inscris.
Fusesem cu adevarat surprinsa vazand relatia dintre el si ceilalti prieteni ai sai, care era cu adevarat stransa. Si cu adevarat ma simteam norocoasa sa dau peste un asa baiat ''ireal''. Chiar parea scos dintr-o poveste, ce continea printi fermecatori pe cai albi, insa stiam ca Nobu este real la fel ca obsesia mea de a imi aranja bretonul din minut in minut. Si eram cu adevarat fericita sa stiu ca nu visez.
Inapoi la realitate, aflasem ca sfarsitul orei venise deabea cand profesorul se ridica de la catedra inchizand cartea:
-Ok, copii, ne vedem maine. Sa va faceti temele. La revedere!
Isi stransese toate lucrurile, ce le imprastiase la inceputul orei prin zona catedrei si pe materialul acesteia, dupa care iesi cu un aer normal din clasa.
- Ce teme?- intreb eu confuza.
- Ti-am zis eu ca tu visezi!- suspina larg si in sec Kira.
- Ba nu!- ii scot limba contrazicand-o.
- Desigur, daca tu spui...- isi inchidea usor ghiozdanul punandul pe umar- Cred ca subiectul temei de maine ar trebui sa-l faci '' Miniatura rationamentului''- se deplasa in rand cu mine inafara clasei indreptandu-ne spre scari.Incepusem sa ''escaladam in coborare'' acele scari cuprinse de un strat de praf subtire.
- Kira... Tu chiar esti Einstein! De ce nu scri tu acest subiect?- sarcasmul meu nu era niciodata prea ascuns ca sa nu poata iesi afara.
- Desigur, draga Ritsu- ma privi ea dulce si cu o fata de provocatoare- ca daca nu ti-ai dat seama, nu sunt eu acea persoana inteligenta, ce viseaza in timpul orei de franceze, iar la sfarsit se trezeste aereana cu acea intrebare antica '' Ce teme?''. Nu ti se pare corect ca ti s-ar potrivi mai mult tie acest subiect?- imi zambi din nou, dupa care ma lase-se in urma.
- Sigur ca daaa.- zber eu incet in directia ei facand din nou acea moaca ironica.
Si iata-ne la sfarsitul acelei zi. Eram asezata intr-o parte neaglomerata a intrarii in scoala privind-o pe Kira ce-l intalnise pe Irun, la cativa pasi inaintati fata de mine.
Desigur, nu lipsea si cealalta persoana.
- Hei!- imi zambi el.
- Ceau!- ii zambesc inapoi- Asteptati de mult?
- Nu. Acum cateva minute am ajuns si noi.- ma lua de mana dandu-mi un mic sarut- Cum a mers azi la scoala?
Nu exista intrebare mai buna sa-mi aminteasca acea parte a conversatiei mele cu Kira din acea zi.
- Nimic, nimic!- ii spun toata agitata.
- Cu siguranta este nimic.- ma privi suspicios. Fapt la care nu putusem sa fac altceva decat sa ma intorc catre Kira si Irun:
- Buna, Irun! Ce faci?
- Bine, Ritsu. Si tu? Ceva nou?
- Daaa- spun lasand ''a-ul'' prelungit, in timp ce o priveam revoltata pe Kira- Ar trebui sa-i pui lacat la gura prietenei tale. Spune niste soiuri de lucruri care nu au niciun efect asupra logicii.- ii spun eu serioasa, insa tot ce facusem era sa-i las pe ceilalti cu gura deschisa, dupa care mici rasete aparura in aer.
- Motocelul meu a facut ceva rau?- Irun o stransese la piept usor.
- Nici nu sti cate.
- Nah, nimic important, motocic. Ritsu, a fost cam visatoare azi.- rase in timp ce toti ne porniram la drum.Cu mult noroc, tema acelui subiect fusese scoasa din discutie dupa cateva minute, incepand sa vorbim despre lucruri ''clasice''.
Subiectele nu fura altceva decat tema planurilor, ce aveau sa aibe loc odata cu inceperea vacantei varatice. Toate acestea pareau minunate; scoase si decupate din reviste moderne cu copii de oameni bogati sau ''vedete extra'', care practic vorbind ar fi aceleasi persoane.
Nu-mi puteam imagina o luna intreaga alaturi de cei trei, 24 din 24, in casa parintilor lui Nobu. Era ceva de neinchipuit, si totusi nu puteam sa nu simt acel entuziasm.Da, cu siguranta avea sa fie o vara de neuitat. De acest lucru puteam sa fiu sigura suta la suta.
Mergand pe marginea trotuarului de mana cu Nobu, iar in stanga noastra cu cei doi motocei, ne opriseram instant cand drumul se terminase.
- Ok, deci noi va lasam.- Irun se pregati sa ne salute, insa fu intrerupt de Kira.
-Eh? De ce ii lasam?- intreaba aceasta confuza.
- Am o surpriza pentru tine, motocel!
O facu din nou. Uneori, Irun avea acel talent sa transmita fetelor o privire seducatoare, ce le punea in pat de spital, iar cu Kira o facea mereu cand era nevoie. Singurul raspuns a acesteia fu o imbratisare calduroasa si un pupic pe obraz.
- Ne vedem maine baieti! Aveti grija de voi!- spuse Kira luandul pe Irun de toarta si facand la stanga.
- Ceau, ceau!- erau ultimele noastre cuvinte.
Lasandu-ne privirea asorbind disparitia celor doi, in largul drumului, imi dadusem seama ca ajunsesem in fata blocului lui Nobu.
- Cum am ajuns aici?- il intreb cu adevarat surprinsa.
Cum era posibil sa nu-mi fi dat sema de tot drumul facut si de trecerea brusca a timpului? Chiar asa adormita puteam sa fiu? Intr-un fel chiar eram. Simteam ca ma lua incet, acea stare de somnolenta, dar nu ma ingrijoram. Stiam ca acele nopti, cu doar jumate de ore din ele dormite, imi provocau acea oboseala si nu puteam face altceva decat sa sper ca nu o sa adorm.
- Pur si simplu. Facand acelasi drum zilnic- rase Nobu firav pe un ton glumet- Urcam?
- Desigur!- il stransesem protector de mana inaintand spre intrarea in bloc urcand la primul etaj.
Acea atmosfera a apartamentului sau era una cu care inca nu ma obisnuisem. Tot ce era inauntrul acestuia era frumos organizat, cu un parfum ce improaspata aerul. Toate aceste lucrurile erau noi pentru mine si uneori ma faceau sa am o stare ciudata, dar stiam ca aveam de gand sa ma obisnuiesc, cu fiecare obiect asezat in postul sau din acea casa. Desigur, stiam ca nu este scris nimic pe viitor intre noi, de ar fi trebuit sa retin si cel mai mic detaliu a apartamentului, dar stiam ca poate uneori acele mici stari ciudate ce le aveam imi puteau provoca mici reactii incomode la adresa lui Nobu. Acest lucru ar fi fost cu adevarat nepotrivit pentru ca nu era cea ce gandeam in realitate. Simplul fapt ca numai intalnisem acel stil de viata provoca micul ''dezastru''. Nu puteam sa ma agit pentru asa lucruri marunte, pentru ca in final, stiam ca totul o sa se rezolve. In plus, de fiecare data cand paseam in acel colidor lung, ce facea intrarea in dormitorul lui Nobu, si alte incaperi ce se aflau pe lateralul acestuia, precum bucataria de o masura medie, baia cu dus, baia cu vana si mai inca o camera, ma facea sa ma simt protejata. O stare destul de ciudata. Niciodata nu am fost in stare sa descriu acele sentimente, si nici nu cred ca as fi putut fi vreodata. Toate incaperile erau decorate cu lucruri diverse,ce faceau mereu diferenta intre ele, insa pana la sfarsit toate apartineau unui stil propriu.Bucataria era ca oricare alta. Avea toate ustensilele necesare acesteia, pentru a pregati de mancare, cu o masa asezata langa geam. Pe cat de simpla era la prima vedere, pe atat de sofisticata era daca o analizai cu atentie. Nu era singura incapere ce parea sa fie asa. Camera lui Nobu era plina de postere; patul acestuia era normal, asezat in partea stanga a incaperii, iar in cealalta parte se afla biroul sau sacru, unde-si tinea calculatorul suprem si un tanc urias cu Cd-urile trupelor, ce obisnuia sa le asculte. Si trebuie sa zic ca erau chiar multe!
Culoarea incaperii era patata de un albastru semi-clar, de o splendoare mirifica, desi era pacat ca o mare parte din acea culoarea era acoperita de un dulap gigantic, ce-si facea prezenta pe un alt perete al camerei. Era dotat cu toate hainele maiestresti, ce obisnuia Nobu sa le poarte.
Cat de mult mi-ar fi placut sa am o asa camera, sau macar o mica parte din aceasta, insa pentru mine posibilul fu imposibil. Nu-mi permiteam sa-mi decorez camera nici cu cel mai mic accesoriu, deoarece casa era luata in chirie si orice schimbare a acesteia putea sa afecteze relatia mamei cu proprietarul, pana in punctul de a ne da afara in plina strada. Da, din pacate...acest lucru era unu din putinele ce le uram. De cand eram mica imi imagineam ca viata in alta tara este ca un tort pe un platou gigantic, din care te-ai putea bucura vesnic, insa ajungand la realitate, imi dadusem seama ca este cu adevarat greu sa-ti duci traiul chiar si intr-o tara straina, unde se poate castiga mai bine decat la tine acasa. Dar acest lucru nu ma interesa. Stiam ca un acoperis deasupra capului era de o mie de ori mai important decat accesorizarea camerei mele.
Asa ca, ajunsi in acel colidor, ce avea un covor vernil, ca iarba uscata, ne decisem sa mergem in cealalta camera, unde se aflau lucrurile supreme.
Ajunsi in dreptul usii nu puteam face altceva decat sa zambesc larg, cu toata sinceritatea mea. Usa camerei era de un lemn, ce avea o culoare metalizata gri inchisa, pe materialul careia se afla un afis mare: " Studio Nobu. PunK Vs Metal doesn't exist. "
Si iata-ne in acea incapere suprema. Deschisa usa, puteai observa, in coltul cel mai iluminat a camerei, cum zacea o chitara electrica splendida. Era de un alb electric, ce avea patruns un negru in forma de flacara, iar pe spatele acesteia era o inscriptie speciala, pe care sincera sa fiu, nu am inteles-o niciodata. Putin mai incolo de aceasta, se afla o canapea, din piele neagra catifelata, in fata careia era amutita o masuta de sticla. Zeci de lucruri erau aruncate pe aceasta neputand sa le descri cu exactitate. Camera avea niste desene pictate pe pereti. Inca imi pot aminti acel desen cu o infatisare feminila, ce era plina de tatuaje, lasand coprul suplu pe jumate nud in evidenta, cu parul rosu stralucind cristalin, ce tinea betele tobei pe corzile unei chitari distribuind notele muzicale in aer. Da, ce pot sa spun? Imaginatia lui Nobu era cu adevarat bogata, insa nu puteam face altceva decat sa recunosc propriul talent, ce i-a fost dat la nastere.
Patrunsesem amandoi in acea incapere, a carei descriere nu ajusesem sa o duc la bun sfarsit, indreptandu-ne spre canapea.
Ma asezasem timida pe ea, privindu-l pe Nobu, ce se indrepta catre micul ''frigider-bar'', ce era instalat fix langa geam, pe peretele din dreapta, si scotand doua doze de Cola.
- Poftim- imi intinsese mana daruindu-mi una dintre ele.
- Multumesc.
Zambi asezandu-se langa mine si privind o parte a covorului negru, ce domina parchetul.
- Okay, deci ce este cel ''nimic'' ce sa intamplat azi?- spulbera acel moment de liniste, in final.
- Chiar nimic. Totul a fost ok.
Nu stiam ce altceva puteam sa zic. Privindu-l pe Nobu langa mine, nu-mi venea sa cred ca pot sa am asa ganduri 'perverse' cu el, persoana careia ii vroiam cu adevarat bine. Ochii sai atinsesera pupilele mele, intr-un mod indirect, facandu-mi respiratia sa stea in loc.
Se apropie usor de mine lasand buzele sa ni se atinga, dupa care mi le dezlipi de ale lui.
Se ridica usor deschizandu-si bluza de trening si, incet incet, si-o daduse jos. Il priveam cu ochi hipnotizati: pur si simplu era perfect in toata firea sa.
- Sa intamplat ceva?- intrebase el.
- Eh?- trezinduma la realitate imi inclinasem capul putin.- Nu, sunt...Simteam ca obrajii imi luau foc, in timp ce acesta ma privea intens in pupile si, ridicandu-ma in picioare, isi apropie mana de fata mea. Sa fi fost acela momentul? Oh nu,Doamne! Era prea jenant. Dar totusi, simteam cum ceva ma apropia de el. Ceva se aprindea in interiorul meu; la fiecare atingerea frageda ce o suportam. Si cand luciditatea imi ajunsese la limite, il simtisem pe acesta infiltrandu-si din nou buzele calde peste ale mele, lasand inconstienta sa puna stapanire pe mine.Nu era nimic mai mult decat un sarut, ca si celelalte ce le avusesem pana atunci, dar avea ceva diferit de data aceasta. Si oare ce era in el? Nu cred ca am avut vreodata ocazia sa descopar acest lucru, insa de restul ce avea sa urmeze era doar ''intimitate''.
Isi dezlipi usor buzele de ale mele si ma privi din nou cu ochii stralucitori. Ma cuprinsese de mijloc lasand fraza, ce continea numele meu, in suspans.
Si nu era altceva, nimic mai mult decat una dintre acele situatii, cand frica iti invadeaza corpul, indecisa de lucrul corect pe care ar trebui sa-l faci: sa te lasi purtata de val, ascultand dorinta inimii, sau sa-ti pastrezi rationamentul? Desigur, momentul acela venise, iar eu nu stiam ce sa fac!
Nobu era cu adevarat acea persoana, cu care as fi fost dispusa sa-mi petresc viata, iar acest fapt de a ma ''distruge'' nu-mi provoca nicio remuscare. Era doar...frica.Privindu-l, la cativa milimetri in fata mea, inconjurandu-mi talia in stramsoarea sa calda, era cel mai linistitor lucru pe care il puteam simti.
- Da...- il privesc, dupa cateva minute de gandit, aprobandu-l.
Nu stiam pentru cat timp va fi aprinsa acea flacara, ce a provocat-o el, dar daca nu puteam ''aproba'' lucrurile ce le adoram, atunci cum am fi putut sa le acceptam pe cele ce ajung mereu sa ne tortureze viata?
Buzele noastre se unira din nou formand un sarut si mai apetisant, lasandu-ma condusa de Nobu spre directia canapelei, la cativa centrimetri distanta. Ma apleca usor pe spate lasandu-si corpul sa cada lin peste al meu. Saruturile inca continuau sa se desfasoare, in timp ce mainile mi se afisau usor pe spate coborand in jos, pana in punctul de a se infiltra sub tricoul lui.Eram extrem de constienta de faptul ce avea loc si totusi, nu puteam sa nu raman uluita de impulsurile mele.
Pentru cinci secunde Nobu ma privi zambindu-mi si lasandu-ma sa-i ''detronez'' tricoul lasand corpul sau la bustul gol.
Vazandu-l pe jumatate dezbracat, instant, ma inrosisem:
- Esti bine?- privirea sa inocenta mi-o atinsese pe a mea.
- Da!- ii spusesem eu aruncandu-mi mana dupa gatul lui tragandu-l incet spre mine.
Incetu cu incetul miscarile incepusera sa devina tot mai ''comode'', iar, lasandu-ne influentati de placere, acesta isi facu spatiu sub bluza mea tragand-o lejer in sus, pana o eliminasem din zona. Era oficial!
Inima imi tremura si parca, dintr-un moment in altul, lacrimile ajungeau sa-mi navaleasca chipul. Insa nu stiam ce sa fac. Era ceva magic...sau cel putin eu gandeam asa si speram ca si el sa simta la fel.
Dupa multe atingeri calde si fine pe corpurile pe jumatate descoperite, impulsurile noastre decisera sa treaca la urmatorul pas. Isi atasa mainile pe mijlocul meu prinzandu-ma fin de blugi. Incepu fin sa contureze forma acestora indreptandu-se spre centru, pana in punctul culminant, cand acesta deschisese nasturele. Usor usor, printr-o miscare lenta, blugii imi cadeau jos de pe corp lasandu-mi picioarele complet nude. Lucrul acesta ma facea sa simt caldura lui si mai puternic, iar atractia devenea mai mare. Isi prelungi buzele in josul fetei mele ajugand la gat si incepand sa-i ''guste'' materialul pielii. Fiori mici imi invadau trupul, la fiecare miscare ce i-o simteam.Dupa mici atingeri acesta reincepu sa-mi sarute buzele incet.
Oh sfinte Doamne, era cu adevarat ceva nebunesc. Nu-mi puteam imagina niciodata ca acea zi avea sa se termine in asa mod. Eram cu adevarat amortita in acel moment ce-mi paralizase gandirea, insa corpul imi actiona de unu singur, iar inima... Probabil era cauza tuturor faptelor mele.
Si lasandu-ma purtata de instinctele ascunse, imi atasasem incet mainile pe pantalonii sai, iar la fel ca si el, incepusem sa-i deschid usor. In mai putin de doua minute, ne gasisem acolo amandoi, doar in lenjerie intima, ca doi adulti ce aveau sa se pregateasca de ceva ''actiune'', insa in realitate eram doar niste pustani. Ce ironie a sortii!
Atingerile continuau incetul cu incetul, pana in punctul cand ne gasisem cu adevarat goi. Brusc ma oprisem:
- Nobu...- ochii imi erau invadati de lacrimi privindu-i chipul, care incepeam sa-l ador din ce in ce mai mult.
Vorbele imi erau inghetate si nu stiam ce altceva puteam sa zic. Imi ajungea doar sa-l stiu acolo, emanandu-mi caldura; acea caldura ce ma facea sa ma simt protejata.
- Ritsu, esti sigura? - vocea ii parea mai cristalina ca niciodata.
Un fior imi cuprinsese stomacul;stiam ca daca acela ar fi fost momentu, nu as fi dat nicio alta persoana in schimbul lui.
- Da..- ii susurasem incet -...te iubesc...- bratele-mi cuprinsesera corpul sau intr-o imbratisare stransa.
- Te iubesc...si eu...- imi stransese la fel de tare, desi fin, corpul, in timp ce se aventura inauntrul meu provocandu-mi o mica durere.
Picaturi de lacrimi mici si fierbinti continuau sa cada pe umarul sau lasandul sa-si continue actiunea in mine, incetul cu incetul.
Miscarea devenea monotona, iar dupa cateva minute placerea se facea simtita. Da, avusesem ocazia sa gust acea placere absurda, dupa care tanjeau toti oamenii de cuplu, chiar si cei single. Insa daca trebuia sa compar acea placere fizica cu cea ce simteam inauntr-ul inimii mele, nu puteam spune altceva decat ca cele doua erau atat de diferite, ca pamantul si cerul.
Se misca regulat inapoi si inainte incet, dupa care cu o viteza medie, pana cand un sunet, provocat din cauza altei mici dureri se combina cu linistea din aer.
Imi stransese corpul puternic in bratele sale, ca acea prima imbratisare din parc, dupa care asteptand inca alte cateva secunde, simtisem ceva ce se imprastia in interiorul meu. Si acela fu momentul...
Nobu, isi ridica-se capul de pe umarul meu privindu-ma.
Nu puteam sa raman mai socata decat eram in acel moment.
- Nobu...
Ochii sai aveau o farama de lacrimi, ce-i facea pupilele sa straluceasca, ca un diamant la lumina lunii.
- Ritsu...- indurerat ma saruta fraged.
Acea fraza minuscula trezi-se in mine o parte pe care nu credeam ca o puteam avea. Simtisem ceva cu adevarat ciudat, ce-mi cutremura corpul in adevaratul sens al cuvantului.
Si Nobu era acolo cu mine. Doar noi dor, intr-o lume ''eterna''. Nu puteam sa nu-mi las emotiile prada lacrimilor , asa ca imi lasasem pentru intregul timp decursul acestora sa mi se prelungeasca pe chip, pana ce aveau sa cada brusc pe pieptul moale a lui Nobu.
In acea ora neidentificata, ne aflam doar noi doi singuri tinandu-ne mana unu altuia stransa, in timp ce chipurile stateau la cativa milimetri distanta unu de altu. Cazand intr-un somn profund puteam doar sa respir acel parfum dulce, ce-l domina pe Nobu, purtandu-l cu mine in cel mai adanc vis de care as fi putut sa am parte.

Waah~ Ce bine ca ai venit cu next!
Si scuze ca numa acuma vin cu un com

So:

Wah~ cand ai zis „iata’ma din nou aici” credeam ca esti again in statie asteptand metroul.


Doamne Ritsu, mereu ma „vrajesti” cu descrierile tale! Sunt atat de minunate

Awww - Kira, care este problema ta? Clar nu dormeam, doar imi odihneam ochii si clar nu visam, doar imi lasam imaginatia sa-si deschida portile ''raiului '', ce curand va aduce pacea in clasa asta de nebuni. Care, dupa precizarile mele, nu are vreun leac de vindecare, dar fie de la sine...mereu se merita sa-ti lasi imaginatia sa zboare din copac in copac. => da, da! Ai dreptate

Eh..Kira asta ce curioasa mai e

„ Cu siguranta nici el nu s-ar gandi la asa ceva...” -> Mda... nici el.. pe cine pacalim noi [toti baieti sunt la fel ]


Ce tare de Nobu ca are propriul apartament si wow e greu de crezut ca nu e si el un bad boy de ala crazy


Mooaamaa asa sunt si eu pe la ore, dar nu la toate numa la mate, isto, si inca cateva ore naspa stau si „visez cu ochii deschisi” si dupa terminarea orelor, panicata intreb „Ce tema avem?” desi in veci nu mi le fac

Ce fain ii cuplul Irun si Kira si voi


Pff da repede trece vremea pe’acolo


Ristu, Ristu! Ce indragostita mai esti


Ce ma distreaza cum ai descris camera lui Nobu mai ales faza cu „biroul sau sacru, unde-si tinea calculatorul suprem”

Stiam ca un acoperis deasupra capului era de o mie de ori mai important decat accesorizarea camerei mele. => cat de adevarat!


Kyyyyaaaaaaaaaa
In sfarsit! Prima "noapte" de dragoste
Ce fain ai descris
Momente magice prima ii cea mai memorabila
aww cat de fain! aww...ce dulce ii Nobu cu tine
Baiatul ideal

Ce mi;a placut desenul de pe peretele lui

Pff pur si simplu nu am cuvinte! Mi'a placut extrem de mult acest capitol! Mai ales cum ai descris fiecare miscare

pff deabia astept continuarea
spor la scris! Si scuze ca vin asa "tarziu" cu un com

Grij de tine! Kissu kissu aishiteru nyappy!~
Abia astept urmatorul next sa vad ce se intampla!

Hello, Heni...

Ehm, imi cer scuse ca nu am mai publicat. Vreau sa te anunt ca azi am inceput sa lucrez la ultimul capitol si ca peste o saptamana/ doua ( cand o sa am din nou net) o sa il public.
^^)
Momentan folosesc telefonul pentru ca la pc nu-mi mai merge.
Anyway, promit sa il termin si sa il public cat de curand posibil

Tc si hugs.
Noapte buna
ja ne!

Hey nu te'am mai vazut demult! [pe forum... intelegi tu...]

Si ok, nu-i nici o problema, astept cu [ne]rabdare

Sper sa il postezi cat mai repede si sa iti mearga pc'ul!!!


Grij de tine

Heiii, Heny....
Se pare ca am reusit sa termin capitolul acum cateva minute. ( imi cer scuze de pe acum de greselile pe care este posibil sa le am. Sunt putin cam obosita ca sa le mai corectez deci mnah...gomen ne )
Dupa cum spuneam acesta este ultimul capitol....
Here I come ! Lectura placuta si sper...sa nu te dezamageasca prea mult modul in care l-am scris sau finalul....

Capitolul 26
'' Sfarsitul inceputul...''


Frunzele fosneau, iar odata cu acest pas al evolutiei, le regaseam picate pe asfalt, decolorate si impietrite in acea nuanta de galben spalacit. Sedeau triste pe strazi, iar din cand in cand vantul le mai indeparta una de cealalta,insa in final,ajungeau mereu sa se regaseasca la ''capat de drum''.
Priveam in lung si nu vedeam altceva decat imagini vechi, amintiri, nimic mai mult. Si ma intrebam cum am ajuns sa ma regasesc in acest loc. Se spune ca totul se sfarseste unde a inceput, dar sincer... nu ma asteptam sa fie chiar acum, acum...acum cand totul incepu-se sa mi se infloreasca in cale. Parca fiecare capitol a vietii mele incepe cu aceleasi versuri si se termina cu altele, insa intr-un mod ciudat au acelasi sfarsit; emotii nestapanite.
Ceasca imi era asezata pe pervazul geamului slab deschis. Rama acestuia era alba, fabricata dintr-un material foarte rezistent galagiei, termopanul. Imi era dor. Imi era dor de tot ce lasasem in urma, de toti cei de care nu am ajuns sa ma despart cum se cuvine, de toate obiceiurile mele abandonate pe drum. Iar acum, ma regasesc aici.
Aceasta casa ce imi incolteste teama si o transforma in disperare totala. As vrea sa urlu, sa imi zmulg lacrimile de pe obraji, sa dau timpul inapoi si sa opresc cea ce a ajuns sa ma distruga.
Dar nu pot, din pacate este totul prea tarziu. Si imi pare atat de rau: Nobu, Kira, Irun si toti acei oameni pe care am ajuns sa ii cunosc, i-am parasit; fara vointa mea, desigur. Dar totusi, am fost nevoita sa ma indepartez acelei lumi si sa ma retrag in vechiul si dragul meu oras natal. Cu toate acestea, singurul lucru cu adevarat bun este reintrunirea cu Skyla si Nena, vechiile mele prietene cu care am copilarit si care se pare ca inca mi-au ramas fidele. Imi sunt atat de dragi, ca niste surori. Dar totusi, nu pot sa ma abtin. Nu pot sa nu deschid un subiect de discutie despre adoratul meu Nobu,sau despre nebunatica mea prietena Kira si cu pinguinul acela focos de Irun. Imi este asa dor de ei, iar gandul ca nu i-as mai putea revedea imi zmulge inima din piept. De ce a trebuit sa fie asa?
Imi amintesc ultima seara petrecuta alaturi de Nobu. Se intampla-se...acel lucru. Si ca sa fiu sincera, nu regret ca l-am facut. Nobu sa dovedit a fi persoana pe care chiar o doream, pe care chiar as fi fost dispusa sa o iubesc pana la moarte si dupa inceputul acesteia. Si asa si voi face: mi voi reaminti pe toti; nu ii voi lasa sa se desprinda de amintirile mele, pentru ca datorita lor sunt persoana de acum.
Linistea se spulbera din aer cu intrarea mamei in camera. Micile prelungiri de lacrimi ce se invarteau pe obrajii mei reci fura spulberate de mainile-mi aspre.
- Ritsuka, draga mea.- se auzi vocea ragusita a mamei.- Va trebui sa te resemnezi cu acest fapt. Cand va fi timpul, te vei reintoarce la prietenii tai. Dar pana atunci, suntem nevoite sa ramanem aici. Imi pare rau, Ritsuka, dar situatia este aceasta. - ofta trist dupa care iesi incet din camera.
Cum puteam sa ii zic care este situatia adevarata? Cum as fi putut sa ii distrug viata ? Era un chin, dar trebuia sa tin acel imens secret doar pentru mine. Era sigur ca peste mai mult sau mai putin timp va iesi la iveala, dar pana atunci, pana in acel moment cand durerea avea sa se rascoleasca in aer si sa distruga inima tuturor, aveam de gand sa il pastrez doar pentru mine .
Si din nou, inima imi era in amaraciune, iar dupa cateva fractiuni de secunda mici dureri imi aparura in jurul abdomenului: ''Shhh, totul va fi bine. '' si cu o mana sprijinita de spate m-am indreptat incet inspre pat. Imaginea incetu cu incetu se spulbera devenind un abis al intunericului, iar dupa cateva minute corpul imi atipi lasandu-ma sa zbor in lumea viselor.
- Neata, Ritsu!- imi saruta usor obrajii- Ai dormit bine?-intreba in timp ce ma privi bland.
- Neata si tie.- ii spusesem eu putin uluita si confuza.- Ahm,...da, am dormit bine...- Privisem in josul meu vazand o patura imensa si pufoasa ce imi acoperea intregul corp.
'' Oh. Sunt...goala...Hainele mele...''
Unul din momentele mele exasperante incepu fix de dimineata. Puteam sa ma astept la altceva de la mine, Ritsuka? Ah, imposibil!
Ma simteam rusinata fata de el; gandul imi sari instantaneu la noaptea trecuta cand eu si cu Nobu..., cand corpurile ne-au fost asa aproape unu de al altuia de ii puteam simti respiratia greoaie si calda ca si cum ar fi fost a mea. Si lasand la o parte momentele ce ar fi putut sa imi para stanjenitoare m-am lasat dusa de amintiri si de acea pasiunea ce o simtisem. Era cu adevarat ceva ce nu puteam sa descriu in cuvinte. Ii priveam chipul de care ma indragosteam pe zi ce trece: devenea din ce in ce mai angelic, iar zambetul lui ...mi se parea mai bland ca niciodata. Nu mi-l puteam imagina cu o alta personalitate fata de cea pe care o avea in prezent. Trezita la realitate il zaresc in fata mea asezandu-mi o tava ce continea micul dejun. Imi ridic privirea incet inspre a lui cu o expresie interogativa:
- Banuiesc ca iti este foame.- suraza acesta.
- Doar putin.- ii zambisem inapoi.
Se apropie de mine, imi cuprinsese crestetul capului sarutandu-mi fruntea dupa care se indrepta inspre baie:
- Eu ma duc sa fac un dus.
- Ok, eu o sa savurez minunatul mic-dejun pregatit de fabulosul Nobu'chin!!!- figura mea copilaroasa ii starni rasul.
Era de asteptat la asa ceva. Cine nu ar rade de latura mea copilaroasa? Eu sunt mandra ca o am, desi nu mereu. In fine, avand micul dejun ce parea delicios imi iau furculita in mana vrand sa intep prima bucata din meniu pe cand numele meu fu strigat.
- Ritsu. Ritsuuu! C'mon, Ritsuuu tu ! Trezeste-te.
Inceti si caposi ochii mi se deschisera in reluare iar, in fata mea aparu chipul albicios si ochii imensi a lui Skyla.
-Nobu- incepusem eu sa murmur slab- Unde este Nobu...?
- Ce?- ma privi aceasta derutata.
- Ah, nimic. Scuze.- imi las capul in jos privindu-mi mainile sprijinite de marginea patului.
'' Din nou...a fost doar un vis...
Ma intreb ce or face ei acum... Oare m-au uitat?''
Nu puteam sa fac altceva decat sa accept cruda realitate, departe de ceilalti...departe de noul meu inceput si intoarsa inapoi in trecut: alaturi de tara natala, amicii vechi, Skyla ...totul cum era la inceput.
- Hei, Ritsu! Sper ca nu te pui din nou pe zmiorcait pe aici. Gata cu lacrimile de crocodil!- ma privi ''amenintator'' cu figura ei de fetita bleaga. Incerca mereu sa devina serioasa punand stapanire pe situatie si avand grija de mine, dar adevarul este ca nu reusea. Mereu sfarsea sa faca una dintre acele situatii soade ale ei, iar acest lucru intr-un mod sau altul imi starnea amuzament.
- Da da, ai dreptate.- o privisem eu surazandu-i. Nu stiam daca exista vreo cale prin care sa ii demonstrez toata multumirea pe care o avea din partea mea. Stiam doar ca datorita ei si a mamei eram inca acolo, in picioare, incercand sa fiu cat mai puternica si sa nu dau frau liber disperarii ce incerca sa ma loveasca cu fiecare clipa inaintata.
- O sa iti fiu mereu alaturi, sa nu uiti asta!- mi se apleca usor pe umar soptindu-mi suav la ureche. Mici fiori imi crescusera in inima, iar odata cu acestea zambetul mi se crea pe chip.
Prezentul in acea perioada imi era sfasiat de trecut, iar cu toate acestea nu puteam sa neg ca reintoarcerea acasa era dezastroasa. Ce puteam sa zic daca nu as fi avut-o nici pe Skyla sau mama alaturi de mine? Daca m-as fi regasit singura singurica in acea latura intunecata a vietii mele ? Nimeni nu avea sa imi garanteze ca fara ajutor as fi putut sa trec peste toate dezamagirile vietii, chiar daca in adancul mandriei doream sa am toate puterile necesare sa trec peste necazuri. Si dintr-un motiv sau altul ajungeam mereu sa apelez la ceilalti din jur, sa imi daruiasca atentie si sa imi zica vorbe linistitoare ce aveau sa imi deie curaj.
Se dezlipi usor de mine privindu-ma fin dupa care se indrepta spre usa:- Ris, eu te astept in bucatarie. Sa vi sa stam la povesti cu mama ta. Mi-a zis ca o sa imi dezvaluie secretul pogacelelor ei cu acel gust rafinat dupa care sunt eu inebunita- isi arunca rasul in aer poluandul cu buna stare- Sper sa te vad acolo in 10 minute.- si isi lua umbra in spate lasand linistea sa imi tina companie.
'' Secretul pogacelelor...Asta da mister'' imi zic amuzata in gand. Ridicandu-ma de pe pat imi iau o bluza de trening in spate si niste papucei de casa caldurosi in picioare, iar incetu' cu incetu' indreptandu-ma inspre iesirea camerei imi las privirea inapoi privind fotografia de pe masuta asezata langa pat: '' O sa ne vedem curand...Va promit!''





Proaspat intrata in bucatarie le zaresc pe cele doua asezate la masa discutand la o ceasca de cafea. Aerul era calduros fata de furtuna ce parea sa aibe loc afara. Reuseam sa simt mirosul cald a pogacelelor scoase proaspat din cuptor. Incet si silentios ma indrept spre masa asezandu-ma pe un scaun.
- Cum merge cu secretul pogacelelor? Ai reusit sa il scoti afara din gura lupui, Sky?- le zambesc aruncand o privire intepata spre chipul mamei. Era clara persoana la care ma refeream rostind ''gura lupului''. Nu de alta, dar ca sa afli un secret culinar de la ea era un lucru foarte rar si aprope imposibil. Obisnuia sa isi tina in taina toate retele ce le prepara, iar ca acum sa gandit sa ii dezvaluie Skylei unul dintre ele imi punea intuitia in dubii...
- Nu este rau ca din cand in cand sa iti mai dezvlui secreturile mancarilor. Mai ales unei persoane ce o sa aibe nevoie de asa ceva pe viitor.- raspunse-se mama calma aruncandu-ne cate un zambet la amandoua.- Totusi, sper ca in curand sa te intereseze si pe tine secreturile mancarurilor mele.
- Ma indoiesc, mama- rasuflu eu greu- In timpurile acestea gatitul este cel mai minor lucru la care as putea sa ma gandesc.
- Ai dreptate- spuse Skyla- Dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa si mananci sau sa sti sa iti gatesti macar o supa. Stiu ca obisnuiai sa gatesti mult mai bine decat mine inainte sa pleci, dar de cand te-ai intors tu, datorita mamei tale mi sa aprins aceasta pasiune pentru gatit. Doamna Michikuza- isi indrepta privirea spre mama- nu stiu ce ati facut, dar reusiti sa transmiteti ceva din placerea dumneavoastra oamenilor. Sunteti fantastica!
- Atunci pot fi considerata o super eroina ?- intreba mama, la auzitul careia toate trei incepusem sa radem intr-un mod firav.
Cine si-ar fi putut imagina ca o sa ajung aici ? Stand la masa cu cele doua discutand despre cele mai insignificante lucruri la care m-as fi putut gandi pana acum.
Timpul trecea, iar frunzele ingalbenite ale copacilor dispareau cu fiecare zi inaintata in viitor lasand crengile acestora sa fie dominate de vualul alb si rece a ninsorii. Fulgi mareti inconjurau drumul parcului, pe care calcam, patandu-l cu stralucirea acestora. Transformau aerul intr-un parfum rece si de gheata, perfect pentru iarna si descrierea dansei. Micii pasi pe care ii mai aveam pana la iesirea parcului au fost opriti de strigatul unei voci cunoscute. Incet si in reluare ma intoarsem in spate privind acea imagine spulberata a iernii in care se aflau Skyla si Nena: ambele venind inspre mine cu un pas grabit. Ma pupara usor pe obrajii reci si ma intrebare ce mai fac, dupa care, facandu-ne cateva clipe de mici rasete ne porniseram impreuna spre casa.
Aerul era asa de rece, incat la fiecare respiratie mii de particule de aburi ne ieseau afara din orificiul gurii. Da, iarna veni-se: cu multa vointa si in putin timp se instala in vietiile noastre, iar incetu cu incetu ajunsese aproape si de sfarsit. Mai lipseau cateva zile pana ca anul nou sa vina si odata cu acesta si termenul meu de ''expirare''. Aveam emotii si frica; in mai putine cuvinte eram inspaimantata. Ce aveam sa fac? Gandul de a face un asa pas important, care sa iti insemneze viata pe vecie, imi spanzura fiecare particula a fiintei mele. Existau zile cand imi doream sa nu vina niciodata ''termenul'', pentru ca spaima acea necunoscuta imi divora curajul, iar altele, cand acea mica fiinta se juca inauntr-ul meu, si imi doream la maxim sa o am la lumina langa mine si sa o imbratisez adanc si intens gandindu-ma ca este rodul ''pasiunii'' dintre mine si tatal sau.
In cele din urma, atat gandul cat si inima imi devenisera impacate cu ideea ca o noua fiinta va aparea, iar ca aceasta va purta sangele meu si a lui Nobu mai departe creandu-si propria familie. Era o adevarata bucurie pentru mine; probabil singura pe care o avusesem in toata viata. Acel sentiment cand simteam ca o alta inima bate langa a mea era de nedescris. Uneori obisnuiam sa stau seara pana tarziu privind stelele de pe geam lasand sa ''ascult'' micile semnale pe care mi le dadea acesta. Era un fel de comunicare intre noi doi: mama si copilul. Cat de frumos putea sa sune! Dar totusi lipsea ceva...


Noua Ianuarie iar totul ''era la fel''. Neaua inca sedea pe alei si pe garduri, iar drumurile incarcate de masini erau inca inghetate si cu rumegus pe deasupra. Camera imi ramasese goala, probabil parasita ca si toata casa. Ma regasisem intr-un loc infricosator, amar si dureros. Acele lumini gigantice ce imi infatisara ochii lasandu-ma ''oarba'', iar dupa acea substanta ce imi fermeca luciditatea lasandu-ma vie visului. Nu imi imaginasem ca durerea avea sa aiba acel gust pe care il ''savuram'' in acea clipa. Probabil era doar inceputul sfarsitului...
Si lacrimile incepura sa mi se invarta pe obraji. Eram anesteziata dar, totusi, o parte din mine era treaza simtind si auzind tot ce se intampla in jur: multe voci ce vorbeau codat, in limbajul medicilor, care eu chiar nu il intelegeam, mai ales in acea stare, iar apoi...apoi...apoi... acel planset. Oh Doamne! Este el; copilul meu? Nu imi veni sa cred. Acel planset fraged imi atinsese grota inimii si mi-o lumina-se.
'' Copilul meu... este copilul meu...''
- Repede. Trebuie sa o salvam. Care sunt pulsurile?- se auzi vocea doctorului. Acelui doctor, care mi-a fost fidel de la bun inceput, Doctor Kennors, si caruia ii sunt recunoscatoare pentru ajutor. El a fost singura persoana care imi stiu secretul, care imi respecta decizia si imi promise-se ca nu o sa spuna la nimeni de riscurile nasterii. Si a si facut-o! Iar eu ii voi fi recunoscatoare pe vecie.
- Saizecisicinci, domnule. Incepe sa scada numarul.
- La naiba!- scranti doctorul amar printre dinti.- Ritsuka! Nu poti sa faci asta.Stiu ca ma auzi! Revinoti ca sa iti poti vedea baietelul. Revinoti!
'' Am un baietel...un baiatel. Sunt asa fericita''- inima imi tremura la auzitele cuvintelor lui-'' ...sper ca tatal lui sa fie mandru de el. Doctore, eu sunt aici...dar din pacate, nu ma pot ridica.''
Degeaba. Acele ganduri puteam sa le aud doar eu. Si incetu cu incetu simteam ca imi pierd sensurile. Fara grai, fara forte ca sa dau un semn de viata, nimic. Iar bataile incetu cu incetu incepura sa scada. Eram fericita! Fericita ca macar copilul meu reusise sa scape cu viata. Cezariana a fost cea mai buna decizie, ma bucurasem ca o luasem.
- Ritsuka! La naiba! Am facut fiecare pas ca la carte, revino-ti! Revino-ti!- Striga doctorul cu voce amara.
'' O sa imi revin, doctore. O sa imi revin. ''
Iar odata cu aceste ganduri 'malefice' inima imi ceda.


Din pacate pentru mine totul sfarsi-se din acea clipa:
Doctorul Kenners iesi pe colidor, in sala de asteptare unde se aflara mama cu Skyla si Nena. Le privi cu amaraciune si isi apleca capul in jos. Erau toti tristi. Imi parea atat de rau sa ii vad asa, dar stiam foarte bine ca acest moment ar fi venit mai devreme sau mai trezit. Iar eu l-am preferat acum.
'' Imi pare rau ca v-am facut sa suferiti din cauza mea. O sa va tin mereu alaturi in suflet si o sa am grija de voi din locul in care am noua casa acum.
Cu dragoste pentru toti,
Ritsuka ''