Vis mortal
O zi infinita... Soarele inca este disparut dupa asternutul pufos a cerului de dimineata.Drumul catre acel blestemat loc devine din ce in ce mai lung.
Strazile mi se par spulberate, racoroase si pline de un aer misterios. Ce se intampla? Totul este asa de diferit azi; lucrurile mi se par ca nu mai au sfarsit, iar acest drum... De cat timp tot parcurg trotuarul asta blestemat?
Eh, se pare ca nu este una din putinele zile bune de care am parte.
Ma opresc brusc fara a-mi pasa de oamenii ce trec in jur. Ma las usor asezata pe marginea trotuarului intinzandu-mi picioarele inainte si infiltrandu-mi mainile in buzunarul gentii.
Extrag pachetul magic, albastru si mic de tigari, din care scot una. Mi-o aprind usor si-mi las capul in jos rasufland atat de greu si zgomotos, de parca merg la masacrat.
Sa fie asa? Nu chiar...sau poate da! Cine o sti ce imi este destinat? Mama natura ne-a facut, tot ea ne si taie capul, nu?
Nu ma intimidez de privirile necunoscutilor ce se holbeaza la mine cu ochi rai si imi consum mai departe ''fericirea''.
La dracu! Chiar nu-mi da pace acest sentiment? Chiar nu poate sa moara dracu?
Arunc in gol mana facand un gest neidentificabil si balbaindu-ma nervoasa.
`` Shineeee myyy blammeee...``
Telefonul suna ca un nebun, iar dupa 12 secunde se opreste: Mesaj nou!
- Infinitul zilei se apropie de sfarsit! Ia-ti timpul pentru curaj.
Black Nightmare! -
Ce? Retardatii! Este a 4-a oara cand trebuie sa-mi schimb numarul...
Imi sting tigara si pornesc din nou la drum. Drum... drum... Unde dracu e casa aia?
Ma uit prin stanga si prin dreapta, insa nu gasesc nimic.
- Hei, tu! Baiete, imi poti spune unde-i Ville Dornweil ?
Incerc sa-mi racesc gura gasind ceva informatii, dar nimic.
Baiatul pe care tocmai il intrebasem nici macar nu se opri ca sa ma priveasca. Ce dracu? Sunt invizibila, bai?
Rasuflu putin cam enervata si pisata la icre. Totul incepu-se rasturnat de dimineata: Un apel ciudat cum ca au nevoie de o babby-sitter, niciun amic ce sa ma poata insoti... nici dracu!
Trece ceva timp de cand tot fac acest drum drept, cand observ ca soarele este inalt, mare si galben cat o ceapa, pe pielea albastra a cerului.
Aaaa! Imi exclam distrusa de bucurie si oboseala ca in sfarsit am reusit sa gasesc casa „ Ville Dornweil ”.
Ce mai aspect! Tzh! Astia cresc un copil in asa darapanatura?
Pasesc drumul curtii ce face contactul cu presul ''castelului'' darapanat si bat la usa. Aceasta era de o culoare maro putrezit, peretii cam distrusi si cu niste designe-uri ciudate, iar curtea... Ei bine, nu s-ar fi stricat o mana de curatenie.
Imi bag o guma in gura sa amutesc mirosul fumului. Usa se deschide usor, iar cand dau sa salut chipul unei persoane cunoscute imi apare: Ruca!
Pielea lui moale si albicioasa imi facu sufletul sa se miste. Privirea acestuia de copil prostanac imi aminti de vremurile...vechi...
- Ruca? Ce... Ce este cu tine... aici?
- Risa... A fost singura cale sa te... chem... Sa te am langa mine... Dupa acel accident...
Lacrimi in curg pe obrajii mei raciti in timp ce cu o mana ii mangai fata sa stiu ca nu-i o iluzie.
Desigur, era la fel ca acum 1 an cand pentru ultima oara ne-am vazut, cand inima mi sa sfasiat, cand acesta a disparut fara sa se mai intoarca la mine lasandu-ma in lume doar pe...mine...singura.
- Vin-o, Risa! Acum vom fi mereu impreuna.
Imi zambeste traganduma in abisul intunecat a incaperii.
Acum stiu ca voi fi mereu cu el. Doar eu, Risa, si el, Ruca.
~ Ultima stire:
„ Risa Miraki, vocalista trupei Angelex, a carui tobosar muri-se in urma cu un an, a fost gasita decedata azi dimineata.
Intr-un mod inaspectabil aceasta, odihneasca-se in pace, sa stins in timpul somnului, care din pacate, va dura pe vesnicie.
Familia si membrii trupei sunt in doliu total, atat pentru moartea sa, cat si pentru implinirea exacta a unui an de la accidentul fatal a lui Ruca Mishuno. Cu toate condoleantele lor, fanii trupei doresc ca acesti 2 cantareti sa fie reamintiti pe vecie pentru bucuria pe care au daruit-o cu muzica lor.
Asta a fost tot. Aici Mishiko Hiruna.
La revedere! ”~